Fly Fishing Expo 2022 - interviu cu dl Darius Scoică

ffesibiu2022_02_900

A doua ediție a Fly Fishing Expo s-a desfășurat la Poiana Neamțului, Valea Avrigului, în zilele de 7 și 8 mai. Despre eveniment, organizare, invitați și acțiunile desfășurate pe parcursul celor două zile ne-a vorbit dl. Darius Scoică, președintele Asociației Fly Fishing Club Sibiu, căruia îi mulțumim pentru informațiile oferite.

ffesibiu2022_08

Cum a fost a doua ediție a Fly Fishing Expo?

Darius Scoică:
Din ceea ce mi-au spus participanții a fost foarte bine, feedback-ul primit a fost pozitiv, a fost foarte fain, am avut noroc și de vreme bună, cu toate că prognozele meteo erau sumbre. Pe de o parte am avut noroc de vreme foarte frumoasă, pe de altă parte am avut mult mai mulți expozanți, oameni care au fost și pe afară, cu experiență internațională, precum Borisfly cu Andras și cu Boris, cărora le mulțumesc pe această cale.

Am încercat să acoperim cât mai multe stiluri de pescuit, fly fishing-ul nu înseamnă doar pescuitul la păstrăv, și astfel am avut alături de workshopurile dedicate strict pescuitului la păstrăv prezentări care s-au axat pe pescuitul cu muscă la știucă, clean, avat sau chiar crap.

ffesibiu2022_26

Workshop-urile au fost mult mai scurte, mult mai concise, totul a fost gândit total diferit față de anul trecut. Practic, workshop-ul a avut maximum 30 de minute, ulterior oamenii aveau posibilitatea, dacă doreau, să meargă în zona de practice ground alături de prezentator și să exerseze, să primească sfaturi, să încerce tot felul de șnururi și lansete.

A fost prezent George Minculete -Tightloop Fly Rods, cunoscut de toată lumea, care e dedicat total atât manufacturării lansetelor – rodbuilding-ului, dar și lanseului – castingului, acesta trăiește prin fly fishing, căutarea perfecțiunii în casting și rodbuilding îl definesc. A avut două workshop-uri extrem de interesante și utile: Basics of fly casting/Shooting line/Roll cast și Alegerea echipamentului. Acțiune vs. clasă - workshop-ul de duminică alături de demo-ul de casting au fost extraordinare, îl felicit pe această cale pentru pregătirea event-ului.

ffesibiu2022_19

Pe știucă i-am avut pe Bad Looking Fly, Vlad Afrasiabi și Călin Lațiu, care sunt „obsedați” de știuci și dezvoltă niște streamere foarte faine, de succes, prind pești uriași din belly boat. Sunt oameni extrem de dedicați acestei nișe și au adus un plus mare de informație tuturor. Știuca este fără doar și poate un pește ce merită prins la muscă artificială.

Vlad Dăscălescu, pilot de avion, a avut un workshop tehnic, nu a fost pentru toată lumea, a vorbit despre aerodinamică și pescuitul la muscă, cât de importante sunt dinamica și forțele în momentul lansării șnurului. A explicat lucrurile pe înțelesul nostru, ce se întâmplă când lansezi, ce forțe intervin, de ce sunt importante principiile castingului și respectarea acestora, ce se întâmplă când greșești și ce forțe intervin. Un workshop foarte bine pregătit și prezentat dar, repet, nu pentru toată lumea... Cu siguranță că unei persoane care e pasionată de casting i s-a părut ceva fantastic, iar unei persoane căreia îi e suficient să întindă un monofilament ca să prindă la nimfă doi pești i s-a părut plictisitor.

Marian Cosma aka Hell este un tip autodidact, cunoscut în lumea pescuitului la muscă pentru exemplarele capitale de avat prinse. Avatul - tarponul românesc - este extrem de greu de prins, cu toate acestea la muscă poate fi păcălit, cu multă muncă și știință. Marian pescuiește cu bețe de două mâini și s-a specializat în acest stil, pescuiește foarte bine, iar workshopul său s-a focalizat tocmai pe această temă: pescuitul la avat cu bețe de două mâini, cum și unde îl practicăm, avantajele acestui stil de pescuit... o prezentare extrem de interesantă.

ffesibiu2022_04

Foarte bine pregătită a fost prezentarea lui Leonard Cristea, Leo, despre pescuitul cu streamer, un stil care în România nu este foarte răspândit. E un stil de pescuit extrem de fain, mobil, acoperi o suprafață mare de apă, peștii vizați au talia mult mai mare, mergi special să prinzi pești mari. Leo și-a făcut din acest lucru un obiectiv, vorbesc în sens constructiv, și a ajuns la un nivel fantastic în pescuitul cu streamer.

O altă prezentare cel puțin interesantă a fost „Pescuitul la clean”. Aici am animat modul de prezentare făcând o comparație între două zone și abordări diferite. Prima a fost zona lui Marian Pietroi - zona Șinca Nouă, până la Sercaia, apoi râul Buzău în zona Zăbrătău-Crasna - prezență discretă pe apă, prezentare dedicată a muștei. A doua zonă a fost cea a lui Leo, Argeș și Neajlov - cum să cauți cleanul capital de peste 2 kg.

ffesibiu2022_14

L-am avut pe Cosmin Gheorghe, care e permanent la pescuit, te miri prin ce colț al lumii, pescuind la toate speciile. El a făcut un workshop mai tehnic, despre roll cast, practic ne-a prezentat situațiile în care acest stil de lansare este recomandat și șnururile folosite în acest stil care-ți permite să pescuiești în situații dificile. În a doua parte ne-a vorbit despre pescuitul cu muscă artificială la crap, ne-a arătat câteva dintre muștele sale și echipamentul pe care îl folosește, cum îi caută, unde-i caută, modul în care lansează și recuperează șnurul.

Alături de noi a fost și Doru Ilcuș care ne-a vorbit despre stilul, să-l numesc așa, românesc, de pescuit la nimfă cu mono, despre modul de abordare a apei cu două nimfe, un stil foarte practicat la noi în țară.

ffesibiu2022_21

Pe Gabriele di Florio îl știe foarte multă lume, fiind cunoscut pentru prezentările sale despre tehnica de lansare totală în stil italian. Este un stil de pescuit foarte spectaculos, cu bucle în toate formele, tot felul de lanseuri extrem de tehnice, care pot fi folosite și pe apele noastre. Tehnica nu este ușoară, presupune multă practică și îndemânare, Gabriele ne-a prezentat tehnica de lansare totală într-un mod plin de viața și umor, aplauzele fiind la scenă deschisă.

Seara a fost dedicată habitatelor naturale strâns legate de pescuit. Doctor inginer Călin Lațiu de la Universitatea din Cluj ne-a vorbit despre diversitate și conservarea speciilor de pești din râurile montane, biodiversitate și importanța biodiversității în habitatele naturale, despre ce înseamnă antropizarea și consecințele barajelor construite pe cursurile de apă, dar și cum trebuie văzut și înțeles un corp de apă.

ffesibiu2022_25

A urmat Andrei Togor de la Aqua Crisius care ne-a prezentat încăpățânarea lostriței de a supraviețui în România, ne-a vorbit despre situația actuală a lostriței în apele din România, unde mai sunt prezente și cât de vulnerabile sunt. A tras un semnal de alarmă față de reluarea lucrărilor la barajul de la Răstolița Mureș care va distruge unul dintre afluenții Mureșului unde lostrița depune an de an și, practic, distrugând locurile de reproducere este clar si evident că încet-încet va dispărea. Vorbim despre o specie protejată la noi de atâta timp și care, în sălbăticie, în 2021, a mai fost văzută doar în bazinul hidrografic al Mureșului chiar în zona Răstolița – Ilva. E destul de gravă situația pentru că, dacă legea care dorește mutarea granițelor siturilor va fi promulgată, se va da frâu liber distrugerii acestor habitate.

ffesibiu2022_11

Noi, ca iubitori de natură și pasionați de pescuit - pentru mine, unul, lostrița este regina salmonidelor - e greu să acceptăm pasiv ca așa ceva să se întâmple. Am discutat despre abordarea în acest sens, ce și cum anume am putea să facem și rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile: momentan legea este contestată la CCR și multe încă se pot întâmpla. Este evident, însă, că interesele economice sunt extrem de mari, nu neapărat că se va ieftini curentul cu acest proiect sau cu celelalte, astfel cred că este cel puțin de datoria noastră civică să ne opunem.

Am mai avut o prezentare foarte interesantă a Fundației DALA - reprezentată de dl. dr. Ovidiu Daneș – Smart River Cluster - metodologie de reconstrucție ecologică a râurilor de munte din Țara Făgăraşului. Aceștia implementează un proiect-pilot de renaturare a apelor de munte pe râul Cârțișoara. Ne-au prezentat situația proiectului până în prezent, un proiect interdisciplinar, ce au reușit să implementeze și unde vor să ajungă. Practic, prin acest proiect se încearcă oferirea unor soluții verzi pentru prevenirea inundațiilor și a altor asemenea situații. E gândit pentru mediu și, desigur, pentru protecția oamenilor, se dorește o alternativă viabilă la ce se întâmplă în prezent. Metodologia de lucru a Apelor Române prin așa-zisele regularizări prin betonare, gabionare și alte tehnici barbare de distrugere a habitatelor naturale trebuie oprite.

ffesibiu2022_15

De asemenea, am avut parte de turism tematic - Fly Fishing Rarău au avut un stand foarte frumos, ne-au prezentat frumusețile Bucovinei. Fly Fishing Rarău merită tot respectul pentru munca depusă pentru apele din zonă. Cu siguranță anul acesta o să le fac o vizită! Toate apele Bucovinei au istorie și frumusețe.

Au mai fost și cei de la Bega Poieni care au în gestiune Bistra Ardealului, o apă mai puțin cunoscută, însă băieții aceștia chiar dacă au stat mai în umbră, au făcut din Bistra Ardealului o apă foarte frumoasă de pescuit, cu lipan și cu păstrăv de dimensiuni rar întâlnite în România.

Desigur, și noi am avut standul Fly Fishing Club Sibiu, unde am prezentat apele pe care le avem în gestiune și toate oportunitățile pe care acestea le oferă.

ffesibiu2022_07

Câteva cuvinte despre organizare, sponsori și gazde...

Darius Scoică:
Evenimentul s-a organizat pe bugetul asociației noastre. Noi, conform statutului, avem printre obiective dezvoltarea pescuitului cu muscă artificială în România, iar evenimentele de acest gen sunt cele care dezvoltă în mod real pescuitul la muscă artificială: sunt educative, reprezintă motorul dezvoltării pescuitului cu muscă artificială, sunt un teren propice pentru școlile de pescuit, ghizii de pescuit, legători, turism tematic ș.a.m.d.

Unicul nostru sponsor a fost Fly Fishing Outlet – cu recunoștință, pe această cale. Fly Fishing Outlet ne-au oferit 20% din încasările provenite din event. Un barter bine gândit în folosul tuturor. Fly Fishing Outlet e pentru ape, e pentru dezvoltarea pescuitului la muscă artificială. Mulțumim!

ffesibiu2022_13

Am avut standurile de fly tying, au fost cei de la Borisfly, Boris și Andras, ambii cu o bogată experiență internațională, știu cum să prezinte o muscă, Doru Ilcuș, de la noi din asociație, un legător desăvârșit, Leonard Cristea, care a avut o masă de legat cu streamere, cât și standul Bad Looking Fly. Sincer, de multă vreme nu am mai văzut muște de o asemenea calitate. Fără modestie, muștele prezente la Fly Fishing Expo 2022 puteau fi expuse la oricare eveniment asemănător internațional. Felicit legătorii pentru munca desăvârșită.

A participat și T.O.C. Flyfishing, reprezentată de Ovidiu Teușan. Acesta aduce în țară lansete de foarte bună calitate la un preț accesibil, cât și materiale dedicate legatului muștelor artificiale.

De asemenea, am avut standul Tightloop Fly Rods, brand-ul cunoscut internațional. George Minculete ne-a încântat cu lansetele aduse la rang de artă.

ffesibiu2022_10

Am organizat o tombolă și apreciez sprijinul tuturor celor care s-au implicat alături de Fly Fishing Club Sibiu: Fly Fishing Outlet, băieții de la T.O.C. Fly Fishing, Leo, Boris, Doru, cei de la Bad Looking Fly. Fiecare a contribuit cu ceva și la sfârșit am avut trei premii, cred că valoarea fiecărui premiu era undeva în 500 de lei. Premiile s-au oferit prin tragere la sorți, au câștigat trei fete, chiar amuzant.

Poiana Neamțului - Ferma de Cerbi e un brand cunoscut național, un partener de nădejde, cele patru margarete pe care le deține pensiunea confirmă calitatea locului, condițiile de cazare sunt foarte bune, iar mâncarea este foarte gustoasă.

Vreau să mulțumesc partenerului Autohaus Huber pentru mașina oficială a evenimentului, un Suzuki Vitara Hybrid, o mașină pe care te poți baza în orice situație.

ffesibiu2022_27

Mulțumim Decathlon România pentru parteneriat, respect și mulțumire Ioanei, managerul Decathlon Sibiu pentru sprijin și suport. Sunt convins că în viitorul apropiat proiectele comune vor lua contur.

Vreau să mulțumesc unor persoane fantastice care fac enorm de mult pentru bonitatea apelor din România, e vorba de Asociația Carpatica reprezentată de Beatrice și Octavian Ardac. Sunt un exemplu și trebuie zis acest lucru, mulțumim pentru ajutorul financiar oferit necondiționat de-a lungul anilor! Ultima ispravă: 500 de euro pentru popularea cu lipan. Mulțumim!

De asemenea, le mulțumesc celor de la Tactic Video care se ocupă de tot ceea ce înseamnă fotografie și marketing. Ștefan Cârstea și soția sa Alexandra sunt adevărați profesioniști și rezultatul muncii depuse este fantastic, se vede pe canalul nostru de youtube, iar de când colaborăm cu Tactic Video, am crescut foarte mult ca imagine și marketing. Mulțumim Tactic Video!

ffesibiu2022_12

Planuri pentru anul acesta?

Darius Scoică:
Spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu ne-am făcut foarte multe planuri, planurile implică multă muncă, iar munca voluntară devine tot mai grea. Cu toate acestea, vă enumăr ce avem în plan: populare cu puiet de lipan - 400 de bucăți, populare cu puiet de păstrăv – 100 kg minimum, populare cu șalău - 5.000 de bucăți, populare cu crap românesc - 200-300 kg și stocking în Lacul Gura Râului – 100-200 kg. Dacă o să avem buget, mai suplimentăm!

De asemenea, vom organiza Open Sadu - Pescuit la Muscă Artificială și vrem să ne ocupăm de scara de pești de la Avrig. Totodată, alături de Fundația DALA dorim cartarea apelor din județul Sibiu în vederea abordării problemelor legate de antropizare.

Dacă mai apare un proiect la orizont, vă dăm de știre. Din păcate, trăim o perioadă neagră în ceea ce privește protecția mediului în România și în special protecția apelor. Suntem contemporani părtași la o politică greșită și e de datoria noastră, a tuturor, să nu rămânem simpli spectatori sau observatori.