Iască pentru muscărit sau „uscarea muștelor uscate”
Iasca (Fomes fomentarius) era utilizată de bunicii noștri pentru aprinderea focului (amnar și iască), pentru absorbirea sângelui sau chiar pentru confecționarea de pălării ori veste. Puterea ei de absorbție o făcea de neînlocuit și pentru pescarii la muscă... tratată și prinsă între două bucăți de piele sau lemn era un instrument esențial pentru pescarul la muscă uscată.
De vreo 50 de ani, iasca a dispărut din farmacii și drogherii, iar toată pescărimea implicată, de la marile firme producătoare de articole de pescuit până la pescarii de rând, au căutat substitute dintre cele mai ingenioase pentru înlocuirea tradiționalei ciuperci uscate - de la sugativă la piele de căprioară, de la colțul cămășii de lână sau bucăți de microfibră la cristale absorbante în tuburi de plastic. Cât de eficiente sunt noile produse putem să constatăm răsfoind cataloagele marilor firme... toate produc și au la vânzare în ultimii ani și antica ciupercă alături de substitutele ei. E posibil ca trendul retro să bântuie și lumea muscarilor, iar marketingul să fi prins de veste. Pe de altă parte, raportul dintre prețul originalului și cel al substitutelor este destul de mare.
Putem să considerăm iasca un produs BIO, poate chiar de nișă, care presupune multe ore de muncă și este supus, de asemenea, speculațiilor analizelor de preț, însă putem spune ceva și despre calitatea intrinsecă a produsului... e de neînlocuit!
De vreo 50 de ani, iasca a dispărut din farmacii și drogherii, iar toată pescărimea implicată, de la marile firme producătoare de articole de pescuit până la pescarii de rând, au căutat substitute dintre cele mai ingenioase pentru înlocuirea tradiționalei ciuperci uscate - de la sugativă la piele de căprioară, de la colțul cămășii de lână sau bucăți de microfibră la cristale absorbante în tuburi de plastic. Cât de eficiente sunt noile produse putem să constatăm răsfoind cataloagele marilor firme... toate produc și au la vânzare în ultimii ani și antica ciupercă alături de substitutele ei. E posibil ca trendul retro să bântuie și lumea muscarilor, iar marketingul să fi prins de veste. Pe de altă parte, raportul dintre prețul originalului și cel al substitutelor este destul de mare.
Putem să considerăm iasca un produs BIO, poate chiar de nișă, care presupune multe ore de muncă și este supus, de asemenea, speculațiilor analizelor de preț, însă putem spune ceva și despre calitatea intrinsecă a produsului... e de neînlocuit!
Iasca este o ciupercă ce crește pe copacii aflați în proces de putrezire, are formă de clopot (atenție la neatenție!!! întotdeauna are formă de umbrelă sau clopot pe care apa se prelinge, niciodată nu are formă de umbrelă sau clopot întors, care ține apa), este acoperită întotdeauna de un strat argintiu, subțire (pare acoperită de brumă și niciodată nu are alte culori: maro, galben, cărămiziu etc). Dacă nu are formă de clopot sau nu are un strat argintiu pe ea, NU PUNE MÂNA, căci oricum nu e bună pentru pescuitul la muscă.
Ciuperci asemănătoare cu iasca, dar fără nici o utilitate pentru pescuitul la muscă.
Iasca se recoltează în lunile de iarnă, decembrie - ianuarie, pentru că atunci conține cel mai mic procent de apă, iar rezultatul final al prelucrării este de cea mai bună calitate. Căutăm să recoltăm ciupercile crescute pe versanții nordici ai munților sau dealurilor... au textura cea mai bună.
După ce identificăm o iască de dimensiuni mari, peste 20 cm, cu suprafața unei farfurii normale (daca e mai mică riscăm să nu putem obține o bucată decentă pentru prelucrare), o desprindem de trunchiul copacului (cazul fericit este când se desprinde cu tot cu coaja copacului doar tragând de ea, cazul nefericit este când utilizăm o mică secure... de obicei este fixată destul de bine).
Tăiem partea care a stat lipită de copac.
Identificăm iasca propriu-zisă. Partea folositoare este reprezentată doar de stratul care se află între coajă - cea acoperită de brumă - și partea lemnoasă a ciupercii. Este destul de mic comparativ cu volumul total al ciupercii, de aceea este bine să găsim o ciupercă mare.
Cu ajutorul diferitelor cuțite și rașpele se curăță partea de iască folositoare de toate resturile de coajă și părți lemnoase. În final va arăta ca în imaginea alăturată.
Carbonatul de potasiu se cumpără de obicei de pe internet. Nu e o substanță periculoasă - de fapt se folosește și în industria alimentară sub celebra titulatură a E-urilor (carbonatul de potasiu e celebrul și zilnicul E501i), dar și în industria farmaceutică...
Dacă nu găsim carbonatul de potasiu (în principiu mai căutăm că nu se știe de unde sare iepurele) mergem la supermarket și cumpărăm un detergent de vase fără miros și fără culoare și diluăm 100ml de detergent de vase în 10l de apă, adică un raport de 1/100. (Utilizăm doar detergent lichid de vase și nu alte produse!!!)
Punem bucățile de iască în soluția preparată și le lăsăm la macerat între 5 și 15 zile într-un recipient acoperit (durata depinde de vârsta ciupercii). O dată pe zi agităm ușor soluția și verificăm consistența și textura feliilor de iască... Dacă are consistența unui burete și nu simțim nici o parte tare, atunci putem trece la următoarele etape.
După ce s-a limpezit bine se așează la uscat, într-un loc ferit de soare sau alte surse directe de căldură și cu o bună circulație a aerului, dar nu în curent direct.
Când se constată că feliile de iască sunt încă umede, dar nu lasă picături de apă în momentul în care le strângem între degete, le așezăm pe o suprafață netedă de lemn, iar cu ajutorul unui ciocan din lemn sau cauciuc începem să le batem cu maximă delicatețe. Bucata de iască își mărește suprafața în timpul martelării cu până la o treime. Nu trebuie continuat procesul dacă se constată tendința de rupere, deșirare sau exfoliere a bucății de iască. După o primă repriză se lasă din nou la uscat pentru a reîncepe procesul de martelare în momentul în care este aproape uscată.
Bucățile de iască astfel tratate pot fi prinse între două bucăți de piele.
Alternative de prelucrare:
- Pe bază de cenușă
Ciuperca se pune cu totul la macerat în apă amestecată cu cenușă de lemne pe o durată cuprinsă de la o lună la 3 luni (se amestecă soluția la câteva zile). Se scoate din recipient, se curăță, se taie în felii de cca. 1 cm și se pun la fiert, la foc mic, timp de 5-6 ore (tot în soluție de apă cu cenușă). Se lasă la răcit 1-2 zile, se limpezește și se lasă la zvântat, după care se bat ușor cu un ciocan din lemn sau cauciuc. Se introduc din nou în apă cu cenușă, se fierb din nou. Procesul se repetă până înainte de ultima laminare, când bucățile de iască trebuie limpezite foarte bine.
- Larousse 1921
Pregătire: după recoltare se depozitează într-o pivniță. Se decojește, se taie în felii, se pun într-o soluție alcalină - sodă „St Marc” 7g/l sau carbonat de potasiu (K2CO3) 5-6g/l. Se lasă la macerat între 5 și 15 zile, în funcție de duritatea ciupercii. Se usucă la adăpost de vânt sau surse de căldură. Se bate ușor cu un ciocan din lemn sau cauciuc, umezindu-se ușor în timpul acestui proces.
- Pêches Sportives N°23 Mai-Juin 1999 :
Pentru a obține o iască de calitate este important să nu fim presați de timp. Ciuperca se recoltează de pe trunchiurile copacilor uscați, aflați pe versanții nordici ai munților sau dealurilor. Prima etapă constă în extragerea „inimii” ciupercii, bine prinsă între porii duri și carapacea la fel de rezistentă. „Inima” dintr-o bucată este introdusă într-o soluție obținută din diluarea a 70 de grame (?! n.r.) de sodă „St Marc” la 1 litru de apă, timp de o săptămână. Și alți detergenți sunt la fel de eficienți. Se scoate din apă, se stoarce foarte ușor și se pune la uscat, ferită de surse de căldură sau de vânt. În momentul în care apa nu mai este prezentă la suprafața ciupercii când este presată, începem să o batem ușor cu un ciocan din lemn sau cauciuc. Scopul este separarea fibrelor ciupercii. Spre final, cele două suprafețe ale ciupercii devin dure din cauza loviturilor repetate cu ciocanul și a uscării. Acestea se îndepărtează ușor cu un cuțit lung și bine ascuțit, iar partea centrală poate fi folosită la uscarea muștelor.
- Pe bază de cenușă
Ciuperca se pune cu totul la macerat în apă amestecată cu cenușă de lemne pe o durată cuprinsă de la o lună la 3 luni (se amestecă soluția la câteva zile). Se scoate din recipient, se curăță, se taie în felii de cca. 1 cm și se pun la fiert, la foc mic, timp de 5-6 ore (tot în soluție de apă cu cenușă). Se lasă la răcit 1-2 zile, se limpezește și se lasă la zvântat, după care se bat ușor cu un ciocan din lemn sau cauciuc. Se introduc din nou în apă cu cenușă, se fierb din nou. Procesul se repetă până înainte de ultima laminare, când bucățile de iască trebuie limpezite foarte bine.
- Larousse 1921
Pregătire: după recoltare se depozitează într-o pivniță. Se decojește, se taie în felii, se pun într-o soluție alcalină - sodă „St Marc” 7g/l sau carbonat de potasiu (K2CO3) 5-6g/l. Se lasă la macerat între 5 și 15 zile, în funcție de duritatea ciupercii. Se usucă la adăpost de vânt sau surse de căldură. Se bate ușor cu un ciocan din lemn sau cauciuc, umezindu-se ușor în timpul acestui proces.
- Pêches Sportives N°23 Mai-Juin 1999 :
Pentru a obține o iască de calitate este important să nu fim presați de timp. Ciuperca se recoltează de pe trunchiurile copacilor uscați, aflați pe versanții nordici ai munților sau dealurilor. Prima etapă constă în extragerea „inimii” ciupercii, bine prinsă între porii duri și carapacea la fel de rezistentă. „Inima” dintr-o bucată este introdusă într-o soluție obținută din diluarea a 70 de grame (?! n.r.) de sodă „St Marc” la 1 litru de apă, timp de o săptămână. Și alți detergenți sunt la fel de eficienți. Se scoate din apă, se stoarce foarte ușor și se pune la uscat, ferită de surse de căldură sau de vânt. În momentul în care apa nu mai este prezentă la suprafața ciupercii când este presată, începem să o batem ușor cu un ciocan din lemn sau cauciuc. Scopul este separarea fibrelor ciupercii. Spre final, cele două suprafețe ale ciupercii devin dure din cauza loviturilor repetate cu ciocanul și a uscării. Acestea se îndepărtează ușor cu un cuțit lung și bine ascuțit, iar partea centrală poate fi folosită la uscarea muștelor.