Muște artificiale tradiționale din România – Titus Pintea, 2011
În 2011 Titus Pintea publica o mică broșură, inedită pentru literatura de specialitate de la noi: Muște artificiale tradiționale din România a apărut împreună cu un carton pe care erau legate 24 de imitații descrise în lucrare.
Asemănările și particularitățile muștelor obținute din locuri și de la oameni diferiți au putut fi observate și analizate de către autor de-a lungul multor ani, discutate adesea cu prietenii de pescuit. Demersul său s-a focalizat pe apele din zona de nord a Transilvaniei, binecunoscute încă din copilărie – vezi lucrarea Timpul s-a Oprit Între Munți. Rezultatul este spectaculos prin bogăția și diversitatea colecției prezentate, iar teza generală, enunțată încă de la primele rânduri, merită întreaga noastră atenție: existența unor modele de bază ale muștelor tradiționale.
„Înainte de a trece la descrierea modelelor de muște, am datoria să informez onoratul cititor, pescar ori nu, că am cuprins modelele de bază. Spre a fi mai bine înțeles, când am descris musca de arin, am făcut-o doar pentru modelul de bază, în denumirea sa, nu și pentru variațiile coloristice ce diferă ușor de la o zonă a țării la alta. Astfel, este normal ca același model să difere în nuanțe pe Bistrița de cel utilizat pe Săpânța ori pe Iad.”
Mai mult, la finalul lucrării ideea existenței modelelor de bază este reluată și clarificată la nivel gnoseologic și al limbajului: nu doar că aceste modele de bază există, dar ele pot fi cunoscute și comunicate.
„Evident că în diferitele zone ale țării pescarii muscari creează modele, pescuiesc cu acestea, multe sunt modele anonime, fanteziste, însă modelele tradiționale, ce diferă de la o zonă la alta a țării doar prin nuanțe, pot fi recunoscute ca atare.”
Desigur, modelele de bază reproduc trăsăturile insectelor: la nivel empiric „muștele locale sunt rezultatul unor observații atente ale insectelor dintr-o anumită zonă, ceea ce oferă creatorului de artificiale modele de succes”, dar această relație nu afectează cu nimic statutul ontologic al relatelor. Așa cum speciile, genurile, familiile sau ordinele insectelor există, la fel există și modelele tradiționale. Perspectiva teoretică originală asupra muștelor tradiționale propusă de Titus Pintea este de tipul Universalia sunt realia ante rem și se circumscrie eforturilor constante făcute de acesta în vederea recuperării și transmiterii tradițiilor legate de pescuitul la muscă.
Revenind la cele 24 de muște artificiale legate de Titus Pintea, reprezentări ale modelelor de bază, se observă, dincolo de diversitatea acestora, o semnificativă unitate estetică și stilistică: corpuri lungi și subțiri ce se prelungesc uneori pe curbura cârligului, adesea lăcuite, imitații cu aripi lungi, evazate și ușor lăcuite. Sunt muște ce scapă clasificării simpliste uscată-udă, conferindu-ne în acest fel, indirect, informații despre modul în care sunt prezentate și pescuite.
De aceste modele se leagă imaginea muscarilor de altădată, anonimi sau cunoscuți, cei care ne-au transmis și uneori au creat imitațiile tradiționale: maestrul Hojda, tăcutul Vasilică Moț, mentorul din copilăria autorului - Gheorghe a Bâzului, bătrânul Dejeu - paznic aspru și tăcut, Toma din Pietroasa - creatorul muștei locale. Din păcate, discuția despre apele al căror nume este purtat de multe dintre muștele tradiționale - Mara, Săpânța, Vaser, Pârva... - ne aruncă brutal în domeniul existenței reale, al râurilor de munte distruse, dispărute sau pe care riști să te calce TAF-ul care circulă de-a lungul lor (întâmplare din vara anului 2017).
„Am colectat și am descris aceste modele de muște românești din respectul ce-l port pescarului muscar, ce-și dorește să transmită celor ce ne vor urma tradiția noastră în practicarea muscăritului montan.” - Titus Pintea, 2011
Asemănările și particularitățile muștelor obținute din locuri și de la oameni diferiți au putut fi observate și analizate de către autor de-a lungul multor ani, discutate adesea cu prietenii de pescuit. Demersul său s-a focalizat pe apele din zona de nord a Transilvaniei, binecunoscute încă din copilărie – vezi lucrarea Timpul s-a Oprit Între Munți. Rezultatul este spectaculos prin bogăția și diversitatea colecției prezentate, iar teza generală, enunțată încă de la primele rânduri, merită întreaga noastră atenție: existența unor modele de bază ale muștelor tradiționale.
„Înainte de a trece la descrierea modelelor de muște, am datoria să informez onoratul cititor, pescar ori nu, că am cuprins modelele de bază. Spre a fi mai bine înțeles, când am descris musca de arin, am făcut-o doar pentru modelul de bază, în denumirea sa, nu și pentru variațiile coloristice ce diferă ușor de la o zonă a țării la alta. Astfel, este normal ca același model să difere în nuanțe pe Bistrița de cel utilizat pe Săpânța ori pe Iad.”
Mai mult, la finalul lucrării ideea existenței modelelor de bază este reluată și clarificată la nivel gnoseologic și al limbajului: nu doar că aceste modele de bază există, dar ele pot fi cunoscute și comunicate.
„Evident că în diferitele zone ale țării pescarii muscari creează modele, pescuiesc cu acestea, multe sunt modele anonime, fanteziste, însă modelele tradiționale, ce diferă de la o zonă la alta a țării doar prin nuanțe, pot fi recunoscute ca atare.”
Desigur, modelele de bază reproduc trăsăturile insectelor: la nivel empiric „muștele locale sunt rezultatul unor observații atente ale insectelor dintr-o anumită zonă, ceea ce oferă creatorului de artificiale modele de succes”, dar această relație nu afectează cu nimic statutul ontologic al relatelor. Așa cum speciile, genurile, familiile sau ordinele insectelor există, la fel există și modelele tradiționale. Perspectiva teoretică originală asupra muștelor tradiționale propusă de Titus Pintea este de tipul Universalia sunt realia ante rem și se circumscrie eforturilor constante făcute de acesta în vederea recuperării și transmiterii tradițiilor legate de pescuitul la muscă.
Revenind la cele 24 de muște artificiale legate de Titus Pintea, reprezentări ale modelelor de bază, se observă, dincolo de diversitatea acestora, o semnificativă unitate estetică și stilistică: corpuri lungi și subțiri ce se prelungesc uneori pe curbura cârligului, adesea lăcuite, imitații cu aripi lungi, evazate și ușor lăcuite. Sunt muște ce scapă clasificării simpliste uscată-udă, conferindu-ne în acest fel, indirect, informații despre modul în care sunt prezentate și pescuite.
De aceste modele se leagă imaginea muscarilor de altădată, anonimi sau cunoscuți, cei care ne-au transmis și uneori au creat imitațiile tradiționale: maestrul Hojda, tăcutul Vasilică Moț, mentorul din copilăria autorului - Gheorghe a Bâzului, bătrânul Dejeu - paznic aspru și tăcut, Toma din Pietroasa - creatorul muștei locale. Din păcate, discuția despre apele al căror nume este purtat de multe dintre muștele tradiționale - Mara, Săpânța, Vaser, Pârva... - ne aruncă brutal în domeniul existenței reale, al râurilor de munte distruse, dispărute sau pe care riști să te calce TAF-ul care circulă de-a lungul lor (întâmplare din vara anului 2017).
„Am colectat și am descris aceste modele de muște românești din respectul ce-l port pescarului muscar, ce-și dorește să transmită celor ce ne vor urma tradiția noastră în practicarea muscăritului montan.” - Titus Pintea, 2011
Potârniche deschisă
Potârniche închisă
Muscă de piatră
Viespea roșie
Viespea sură
Abina
Musca de urzică
Cizmarul
Musca neagră de pădure
Musca de mai
Furnica de brad
Musca de arin
Musca de Pârva
Viespea de Vaser
Furnica roșie
Carabetele
Tăunul
Musca carabete
Muscă de Vaser
Muscă de Vaser
Muscă de Săpânța
Muscă de Săpânța
Muscă de Mara
Muscă de Mara