Stacks Image 4

Trout in Troubled Waters - Frederic E. Tudor, 1955

[…] la căderea întunericului puteți să pescuiți cu molie artificială – sau „bustard”, ca să folosim denumirea din nord.

Pescuitul cu molia este o treabă foarte simplă, dar ca multe alte lucruri simple trebuie să știi cum. O cunoaștere temeinică și detaliată a râului este esențială: unde stau peștii ziua și unde e probabil ca ei să se hrănească noaptea: poziția tuturor obstacolelor de care se poate agăța șnurul sau musca în lansare și, deoarece este necesar să intrăm în apă în porțiunile cele mai potrivite acestui stil de pescuit, trebuie să ne formăm o imagine foarte clară a albiei, altfel e foarte probabil ca pescarul să se trezească ud până la piele, fără schimburi și departe de hainele uscate.

Doar în nopțile calde, de la solstițiul de vară și până la sfârșitul lui iulie, pescuitul la molie este practicat în zonele joase ale râurilor, precum Tweed, Yore, Tees și Eden, pescarii ultimului râu preferând pescuitul de noapte în zona de mijloc a râului și în jurul orașului Carlisle. Pe râurile aflate la mare altitudine, pescuitul seara târziu și noaptea nu poate fi luat în seamă, deoarece aerul devine rece la apusul soarelui, iar după o zi călduroasă se formează ceața deasupra apei, ceea ce se pare că taie pofta de mâncare a oricărui pește cu insecte, la suprafață sau în vaduri.
Stacks Image 8
La fel ca metoda de pescuit, moliile sunt imitații legate simplu, nefiind nevoie de rafinamente la guler, cozi sau potrivirea culorilor cu grijă, însă, precum moliile și tricopterele sunt insecte mari, corpolente, care se văd în întuneric, nu trebuie să fim zgârciți în legare. Acestea sunt modele eficiente pe orice râu unde se practică pescuitul la molie.

(1) Corp. Fir de lână de croșetat de culoare crem, cu spire de mătase galbenă.
Guler. Găină White Leghorn
Aripă. Rață Aylesbury sau gâscă.

(2) Corp. Fir de lână maro, cu fir plat auriu.
Guler. Găină roșcată sau de culoarea mierii de nuanță medie.
Aripă. Pană pestriță de pe aripa sitarului.

(3) Corp. Două sau trei fibre negre de struț, răsucite împreună, cu trei-patru spire de fir plat argintiu.
Guler. Pană neagră cu marginea albă de la găină Light Sussex
Aripă. Fâșii din pene de pe aripa exterioară de lișiță.
Stacks Image 14
Dacă sunt preferate imitațiile cu guler bogat, aripile modelelor de mai sus pot să lipsească, iar în cazul (3) utilizați pentru guler o pană în care negrul predomină. Toate imitațiile trebuie legate pe un cârlig Nr. 5 [nt: Nr. 10 pe scala Redditch, folosită în prezent]. O tricopteră mare Cinnamon sau Coachman este adesea folositoare în lipsă de ceva mai bun, dar modelul meu favorit pentru pescuitul noaptea este al 3-lea descris mai sus. L-am găsit fără egal oriunde în Insulele Britanice și în lacurile din Norvegia și, legată pe cârlige Nr. 1 sau 2 [nt: Nr. 13-14 pe scala Redditch, folosită în prezent], este o muscă de primă clasă în apele reci din Norvegia și Suedia la pescuitul păstrăvului arctic seara.

[…]
Stacks Image 18
Montura uzuală este cu o singură muscă – și este mai sigură – dar, personal, am găsit că este foarte eficientă și cu o săltătoare; cu o astfel de montură, musca din vârf evoluează jos, în apă, în timp ce celei de pe săltătoare i se dă o mișcare atractivă la suprafață, însă, trebuie să recunoaștem că lansând și aducând peștele nu pe baza vederii, ci pe a celorlalte simțuri și instincte, adăugarea unei săltători este un potențial pericol, în special când folosim minciocul, așa că este bine să ne limităm doar la o săltătoare și întotdeauna să avem una sau două monturi de rezervă pentru a schimba rapid și ușor în caz de accident.

Când vine noaptea, păstrăvul părăsește ascunzătorile din timpul zilei și se îndreaptă spre apă mică, căutând hrană sau plevușcă, dar întotdeauna destul de aproape de gropile și refugiile în care se poate adăposti repede în caz de pericol. Când e în apă mică, după mâncare, sunt puține lucruri pe care le refuză, și, cu toate că peștii mari urmăresc fără îndoială plevușca (și, la fel de bine, pe proprii lor mici descendenți), tricopterele mari și moliile sunt la fel de binevenite. Atunci este vremea pentru molie, însă este pe deplin recomandat ca în timpul zilei să facem o recunoaștere a apei și malurilor unde ne propunem să pescuim: altfel, o bună perioadă de timp va fi pierdută în întuneric, lansând în locuri nepotrivite.

Cel mai bun loc este o porțiune de mal cu apă relativ adâncă și curent liniștit, ce trece încet pe deasupra fundului care se înalță progresiv spre partea îndepărtată. Trebuie să ne facem o imagine despre fundul apei, direcția curentului și poziția oricărui obstacol din spate sau din față și lungimea maximă a șnurului ce poate fi folosită fără să ne agățăm. Dacă malurile sunt pline de sălcii, arini etc, rețineți cu atenție printre care tufișuri se poate trece când intrați sau ieșiți din apă, iar dacă aceste locuri sunt puține, nu este un lucru rău să le marcați cu o bucată de hârtie albă sau o cârpă: agățată de o creangă, locul poate fi găsit în întuneric.

După ce am ales locul potrivit, începem pescuitul de îndată ce este întuneric, să spunem o jumătate de oră după apusul soarelui, când cerul este înnorat, sau puțin mai târziu, dacă este senin. Evitați nopțile când este Luna Plină sau aproape plină, dar o Lună iluminată pe sfert sau jumătate este în avantajul nostru, condiția fiind ca aceasta să nu fie chiar în spatele pescarului.

Apropiați-vă de malul cu apă mică și intrați ușor: apoi stați nemișcați câteva minute până când se liniștește totul și lansați spre celălalt mal, puțin în aval, permițând imitației (sau imitațiilor) să se deplaseze liberă în curent până când șnurul e întins. Când s-a atins această limită, ridicați vârful bățului și trageți ușor montura în amonte. În momentul în care este destul de întuneric, cei mai mulți pești vor fi prinși în acest fel, și nu prin deriva imitației în aval. Lucrul curios la acest pescuit după lăsarea definitivă a întunericului este că rareori se aud zgomote, sărituri sau plescăituri: singurul indiciu că păstrăvul a luat imitația este că simțiți ca și cum o greutate ar fi fost deodată atașată de șnur. Când se întâmplă, înțepați ușor, dar ferm și aduceți peștele spre mincioc fără întârziere, pentru că orice încercare de a prelungi lupta și a-i permite să fugă se termină, în general, cu pierderea peștelui și agățarea șnurului. De aceea se recomandă folosirea unui fir mai rezistent, care nu ar fi utilizat, dacă s-ar pescui ziua.

În aceste expediții de noapte, o mică lanternă trebuie inclusă în echipament; poate fi de mare ajutor când băgăm peștele în mincioc sau când este nevoie să schimbăm musca sau să punem o montură nouă, dar trebuie să fim atenți să nu luminăm suprafața apei. Peștii se sperie ușor de apariții neobișnuite, așa că, lăsați-le timp să revină la comportamentul normal, dacă lumina a căzut pe suprafața apei; iar dacă pescarul își aprinde pipa, trebuie să o facă cu spatele la apă, astfel încât lumina chibritului să fie obturată, o măsură de siguranță niciodată exagerată atunci când pescuim la păstrăvi de mare, care sunt mult mai sensibili la apariții neobișnuite decât verii lor indigeni.
Stacks Image 22
Pescuitul noaptea implică un anumit disconfort personal și multora nu le place stilul tocmai din acest motiv, dar sunt lucruri care compensează efortul și merită să facem câte o partidă ocazională, atunci când pescuitul din timpul zilei nu dă rezultate sau când dorim să trăim nemijlocit felurile de a fi ale naturii și vieții sălbatice între apus și noapte. Totul este diferit față de ceea ce se vede în lumina zilei, când efemeridele eclozează, când ființele nocturne se odihnesc tăcute în vizuinile lor ascunse, iar păstrăvii care se ridică pot fi direct observați și urmăriți sau când fiecare pietricică poate fi văzută prin apa limpede și mică, iar câțiva pești pot fi ademeniți către mincioc. Dați un răgaz râului, în zilele calde de vară, când soarele strălucește pe cerul senin. Așteptați seara și coborâți către râu pe la ora 8, când efemeridele căzute pe apă trezesc peștii din locurile de siestă de peste zi și pescuiți astfel câteva ore sau până când se lasă întunericul; apoi schimbați montura de uscată cu una mai groasă, pe care sunt legate una sau două molii. Făcând acestea, așezați-vă să fumați contemplativ o pipă pe malul apei, cel mai bine lângă un pâlc de pini de pădure ce umbresc apa, ale căror trunchiuri și ramuri strălucesc în ultimele raze ale soarelui ce apune, relevând o bogăție de culori printre aceste coloane, o combinație de culori neașteptată față de ceea ce se poate vedea în lumina amiezei. Cu siguranță, un adevărat pronaos al Templului speranței pescarului în care acesta va intra în curând! Apoi, pe când ziua dispare, ferestrele fermei de pe dealul din față vor arunca lumina tremurată a celor câteva lemne puse pe focul din bucătărie unde fierbe ultima oală înainte de culcare: se aude fluierul ciobanului chemându-și acasă câinele care urmărește mirosul ispititor al unui iepure, vulpi sau bursuc. Zornăitul unei găleți pe pavajul din curtea fermei și răsunetul porții care se închide ne anunță sfârșitul altei zile și acesta este momentul în care intrăm în apă și punem musca în derivă, în călătoria ei pe cursul apei.