Concurs de legat muște – Burlăul lui Nițu Tripa
În perioada 9 mai – 10 iunie s-a desfășurat concursul de legat muște organizat de site-ul pescuitlamusca.ro cu tema „Burlăul lui Nițu Tripa”, imitație descrisă de Ionel Pop în câteva fragmente din cartea O palmă de râu.
Au participat cinci legători ce au propus o serie de imitații diverse, de la cele cu forme tradiționale la cele care au căutat interpretări moderne ale textului, caz în care trebuie apreciate creativitatea, soluțiile folosite în montaj, rezolvările diferitelor aspecte și detaliile ce rezultă din textul lui Ionel Pop.
Locul I a fost ocupat de Silviu Biraesc, pe locul secund s-a clasat Mihai Elefterescu, locul al III-lea i-a revenit lui Adrian Pop, urmat de Rafan Ciprian și Darius Buciu.
Mulțumim participanților și magazinului troutline.ro care a oferit bonuri de reducere de 10%, apreciem efortul depus și vă așteptăm la viitoarele concursuri.
Au participat cinci legători ce au propus o serie de imitații diverse, de la cele cu forme tradiționale la cele care au căutat interpretări moderne ale textului, caz în care trebuie apreciate creativitatea, soluțiile folosite în montaj, rezolvările diferitelor aspecte și detaliile ce rezultă din textul lui Ionel Pop.
Locul I a fost ocupat de Silviu Biraesc, pe locul secund s-a clasat Mihai Elefterescu, locul al III-lea i-a revenit lui Adrian Pop, urmat de Rafan Ciprian și Darius Buciu.
Mulțumim participanților și magazinului troutline.ro care a oferit bonuri de reducere de 10%, apreciem efortul depus și vă așteptăm la viitoarele concursuri.
Silviu Biraesc - locul I
Mihai Elefterescu - locul II
Adrian Pop - locul III
Rafan Ciprian
Darius Buciu
[…] Nu e aici nici un pește mare? Poate stau la fund, adună carabeți. Ce ar fi să încerc eu burlăul, invenția lui Nițu Tripa? Pe cîrlig mare, o burtă grasă din lînă gălbinie; are și cap de ață neagră, din care țîșnesc înainte cîteva pene scurte și țepoase. O brutală imitație a larvei din teaca de nisip a unei trichoptere.
[…] Camaradul nostru Nițu, vînător, s-a apucat de pescuit tîrziu. Într-o singură vară a învățat meșteșugul și a născocit îndată două muște: burlăul și o viespe sură, care abia se aseamănă cu cea cunoscută. Alcătuiri grosolane, primitive și excelente. Păstrăvii și lipanii treceau pe lîngă artisticele Hardy și Hirschfeld hohotind în batjocură, și îndată se agățau de pocitaniile lui Tripa. Mi-a dăruit și mie cîteva și am prins bine cu acele muște. Apoi, după ce născocitorul lor n-a mai fost, am dat unui mare meșter modelele, ca să-mi facă vreo două serii. Le-a și făcut, frumoase, pieptănate, cu trupul așezat fir lîngă fir. N-au plătit o ceapă degerată. Am cerut să-mi facă altele, tocmai ca cele originale. A încercat, n-a reușit. „E peste putință să le faci așa urîte și zbîrlite.” Ale lui Nițu erau caricaturi, geniale caricaturi. Poate și peștii au simțul umorului. Sau se întîmplă că și ei recunosc mai bine după liniile caracteristice, exagerate de o caricatură, decît după o fotografie retușată. Poate să fie asta; aici ar avea o explicare succesul unor muște „fancy”, adică de fantezie, și al celor legate atît de irațional de țăranii noștri și care sînt atît de prinzătoare.
[…] Un burlău mai am, cel pe care îl leg acum cu grijă deosebită, făcîndu-i nod dublu și controlînd sfîrcul strunei. Adevărată muscă cufundată; trupul gras, din lînă, se umple îndată de apă și se coboară la fund, acolo unde zac carabeții cei adevărați – și poate aici e șiretlicul lui față de alcătuirile artistice ale altora.
Pot petrece această „muscă” din zborul ei prin aer, ca pe o albină galbenă. A căzut cam brutal, tocmai deasupra eroului de la rădăcinile bradului. Abia plutește o șchioapă, a băut apă și se coboară, nu o mai văd. A doua lansare o pune ceva mai la deal. Sătulă de apă, se adîncește îndată; șuvoiul o tîrăște aproape de matcă, o duce sub răgălii… Vegetarian jurat să fie păstrăvul de acolo, și nu va putea rezista!… Smîncește de două ori dupăolaltă, ca nu cumva să o scape, și eu îi răspund o dată și bine… Ce scandal, ce mînie! ce suceli! Uf! Ce greu e!…
[…] Ies la mal cu el. Nu e prea lung, are însă lățime, și mușchii spinării se conturează groși sub tăciunele pielii cu solzișori minusculi...Burlăul i s-a înfipt în falca de jos, în clonțișorul curbat mînios la deal. Mă bucur că e întreg; doar lîna i s-a scămoșat oleacă – nimic.
[…] Camaradul nostru Nițu, vînător, s-a apucat de pescuit tîrziu. Într-o singură vară a învățat meșteșugul și a născocit îndată două muște: burlăul și o viespe sură, care abia se aseamănă cu cea cunoscută. Alcătuiri grosolane, primitive și excelente. Păstrăvii și lipanii treceau pe lîngă artisticele Hardy și Hirschfeld hohotind în batjocură, și îndată se agățau de pocitaniile lui Tripa. Mi-a dăruit și mie cîteva și am prins bine cu acele muște. Apoi, după ce născocitorul lor n-a mai fost, am dat unui mare meșter modelele, ca să-mi facă vreo două serii. Le-a și făcut, frumoase, pieptănate, cu trupul așezat fir lîngă fir. N-au plătit o ceapă degerată. Am cerut să-mi facă altele, tocmai ca cele originale. A încercat, n-a reușit. „E peste putință să le faci așa urîte și zbîrlite.” Ale lui Nițu erau caricaturi, geniale caricaturi. Poate și peștii au simțul umorului. Sau se întîmplă că și ei recunosc mai bine după liniile caracteristice, exagerate de o caricatură, decît după o fotografie retușată. Poate să fie asta; aici ar avea o explicare succesul unor muște „fancy”, adică de fantezie, și al celor legate atît de irațional de țăranii noștri și care sînt atît de prinzătoare.
[…] Un burlău mai am, cel pe care îl leg acum cu grijă deosebită, făcîndu-i nod dublu și controlînd sfîrcul strunei. Adevărată muscă cufundată; trupul gras, din lînă, se umple îndată de apă și se coboară la fund, acolo unde zac carabeții cei adevărați – și poate aici e șiretlicul lui față de alcătuirile artistice ale altora.
Pot petrece această „muscă” din zborul ei prin aer, ca pe o albină galbenă. A căzut cam brutal, tocmai deasupra eroului de la rădăcinile bradului. Abia plutește o șchioapă, a băut apă și se coboară, nu o mai văd. A doua lansare o pune ceva mai la deal. Sătulă de apă, se adîncește îndată; șuvoiul o tîrăște aproape de matcă, o duce sub răgălii… Vegetarian jurat să fie păstrăvul de acolo, și nu va putea rezista!… Smîncește de două ori dupăolaltă, ca nu cumva să o scape, și eu îi răspund o dată și bine… Ce scandal, ce mînie! ce suceli! Uf! Ce greu e!…
[…] Ies la mal cu el. Nu e prea lung, are însă lățime, și mușchii spinării se conturează groși sub tăciunele pielii cu solzișori minusculi...Burlăul i s-a înfipt în falca de jos, în clonțișorul curbat mînios la deal. Mă bucur că e întreg; doar lîna i s-a scămoșat oleacă – nimic.
Ionel Pop, „O palmă de rîu”, Editura Eminescu, 1978, p155-157
