Lipanul - Greu de prins
Chiar și cei mai buni pescari pot avea zile în care să nu muște nici un lipan, mai ales dacă folosesc muscă uscată. Vorbim despre zilele în care există o anumită activitate a peștilor și nu de cele în care nici măcar un campion mondial nu ar înregistra nici o mușcătură.
Lipanul inspectează musca, dar în ciuda multiplelor schimbări de muște și a derivelor care par corecte este imposibil să-l agățăm. Trei cauze sunt posibile: fie nu avem musca bună, fie deriva nu este perfectă, fie ei mănâncă sub suprafața apei. Nu trebuie să deducem foarte repede că ne găsim în a treia situație. Sunt adesea pescari care au ajuns prea repede la ultima cauză și nu au avut succes pescuind nici sub apă. Este bine să analizăm ce plutește pe suprafața apei: pot fi chironomide, insecte la finalul vieții de adult (spent), învelișul tricopterelor sau chiar și mici furnici pe care nu le-am remarcat. Dacă observăm subimagouri ale unor mici baetide trebuie văzut cu atenție dacă acestea nu sunt cumva aspirate de lipani. În acest caz trebuie folosit acest tip de imitație. Acestea trebuie să fie cât mai autentice, având grijă să respectăm formele, talia și tonalitatea coloristică a micilor insecte. De asemenea, cu atât mai mult, deriva va trebui sa fie lungă și perfectă, iar musca să fie complet imobilă pentru ca lipanul să aibă timp să o inspecteze. Dacă observăm că lipanul se hrănește, dar nu este prezentă nici o insectă pe suprafața apei sau sunt câteva insecte care nu sunt înghițite, există șanse mari ca acesta să se hrănească chiar sub suprafața apei cu nimfele rapide ale baetidelor. Aflați în plin avânt pentru a le prinde, lipanul atinge suprafața apei și provoacă ceea ce am putea numi false mușcături. În realitate această situație este destul de frecventă mai ales la începutul perioadei de ieșire din stadiul de nimfă și chiar înainite de debutul acesteia...
Lipanul urcă, dar refuză musca
Situație câteodată exasperantă, lipanul vine să vadă musca și se întoarce chiar înainte să o muște sau provoacă o falsă mușcătură fără însă a deschide gura. Astfel putem să îi facem pe lipani să urce de mai multe ori cu aceeași muscă sau să schimbăm modelul muștei folosite.
Rateuri la înțepat
Ideal plasați, constatăm cu o anumită satisfacție nu numai că lipanul a urcat, ci și că a mușcat, dar, din păcate, nu reușim să înțepăm nici unul indiferent de cum ridicăm lanseta, cu anticipație sau cu întârziere. Nu trebuie să ajungem la concluzia că este vorba de pești prea mici.
Câteva sfaturi
Atunci când nu reușim să atragem lipanul cu muștele folosite, înainte de a ne hotărî să trecem la nimfă ușoară sau la o muscă umedă, este bine să observăm cu atenție comportamentul peștelui și să analizăm cauzele posibile ale eșecului. Observarea suprafeței apei în cautarea insectelor prezente nu este suficientă pentru a rezolva problema. Idea este de a ne poziționa cât mai aproape posibil de locul unde vom pescui și de a supraveghea cu grijă zona situată în amontul imediat, pândind comportamentul peștelui. Foarte adesea reușim să distingem astfel situațiile în care peștele se hrănește efectiv la suprafața apei de cele în care acesta doar înoată. În primul caz vârtejul este bine centrat și marcat printr-o depresie provocată de aspirația prăzii care plutește pe suprafață apei. Rămâne de identificat sau de ghicit această pradă. Este la fel de posibil ca în plină perioadă a imago-urilor ce plutesc pe apă lipanul să se hrănească cu emergente, sau să nu fie interesat de baetide pentru a se hrăni cu chironomide sau cu pieile insectelor eclozate pe care nu le-am văzut inițial... Este timpul să căutăm ceva asemănător în cutia de muște.
Lipanul urcă, dar refuză musca
Situație câteodată exasperantă, lipanul vine să vadă musca și se întoarce chiar înainte să o muște sau provoacă o falsă mușcătură fără însă a deschide gura. Astfel putem să îi facem pe lipani să urce de mai multe ori cu aceeași muscă sau să schimbăm modelul muștei folosite.
Rateuri la înțepat
Ideal plasați, constatăm cu o anumită satisfacție nu numai că lipanul a urcat, ci și că a mușcat, dar, din păcate, nu reușim să înțepăm nici unul indiferent de cum ridicăm lanseta, cu anticipație sau cu întârziere. Nu trebuie să ajungem la concluzia că este vorba de pești prea mici.
Câteva sfaturi
Atunci când nu reușim să atragem lipanul cu muștele folosite, înainte de a ne hotărî să trecem la nimfă ușoară sau la o muscă umedă, este bine să observăm cu atenție comportamentul peștelui și să analizăm cauzele posibile ale eșecului. Observarea suprafeței apei în cautarea insectelor prezente nu este suficientă pentru a rezolva problema. Idea este de a ne poziționa cât mai aproape posibil de locul unde vom pescui și de a supraveghea cu grijă zona situată în amontul imediat, pândind comportamentul peștelui. Foarte adesea reușim să distingem astfel situațiile în care peștele se hrănește efectiv la suprafața apei de cele în care acesta doar înoată. În primul caz vârtejul este bine centrat și marcat printr-o depresie provocată de aspirația prăzii care plutește pe suprafață apei. Rămâne de identificat sau de ghicit această pradă. Este la fel de posibil ca în plină perioadă a imago-urilor ce plutesc pe apă lipanul să se hrănească cu emergente, sau să nu fie interesat de baetide pentru a se hrăni cu chironomide sau cu pieile insectelor eclozate pe care nu le-am văzut inițial... Este timpul să căutăm ceva asemănător în cutia de muște.
Falsele mușcături pe care le-am menționat mai sus se datorează faptului că peștii urmăresc nimfele vârstnice ale efemeridelor în drumul lor către suprafață, pentru a suferi ultima lor transformare larvară. Este vorba, în general, despre larvele de baetides. Aceste înotătoare foarte agile obligă lipanul să urce rapid către suprafață pe care o atinge în elanul luat. Văzută de departe mușcătura este asemănătoare celei pe care o vedem la o insectă de suprafață, dar văzută de aproape, sunt câteva diferențe: undele sunt mai puțin centrate, nu există un con de aspirație, ci o ușoară ridicătură în formă de dom în centrul undelor de apă.
Câteodată se poate observa chiar o strălucire de culoare albă în momentul în care peștele se întoarce pentru a prinde nimfa. În acest caz nu mai putem să pescuim cu muscă uscată, nici măcar cu emergente scufundate pe jumătate. Trebuie să optăm pentru o nimfă ușoară, un Pheasant Tail de mici dimensiuni puțin plombată sau chiar deloc. Dacă suntem foarte aproape de pește, 4-8 m, utilizăm aceasta nimfă fără indicator de mușcătură sau muscă ajutătoare. Plasăm nimfa la 2 m în amonte de locul dorit și urmărim mental deriva sa. Este un pescuit magic, iar, câteodata, avem șansa să vedem pestele care înoată către nimfă. Atunci trebuie să avem nervii tari și să nu înțepăm prea devreme.
Dacă peștii se găsesc mai departe, alegem soluția de a monta nimfa în vârful firului, iar o muscă uscată ajutătoare este legată printr-un fir scurt de 5cm la circa 15 cm de nimfă. Musca uscată va servi ca indicator de mușcătură sau poate va fi chiar ea înghițită. Nu trebuie uitat nici faptul că derivele trebuie să fie lungi, câteodată chiar de 5 m sau mai mult și perfecte. Doar un ochi exersat este capabil să distingă micile defecte și dragajul imperceptibil al unei derive care poate parea corectă. Deriva imperfectă este o cauză e eșecurilor.
Limitarea refuzurilor
Atunci când lipanul se hotărăște să părăsească fundul apei pentru a mușca, înseamnă că i-a plăcut musca prezentată. Dacă în ultimul moment el refuză să o înghită, în majoritatea situațiilor, cauza este o imperfecțiune în derivă. Câteodată nu se poate face nimic de exemplu când un suflu ușor de vânt a făcut ca musca să plutească nenatural. Dar, cel mai adesea, cauza este firul prea întins sau chiar un diametru al firului prea mare. Trebuie să reducem diametrul firului și să profităm de ocazie pentru a-l și alungi un pic. Putem să încercăm din nou cu aceeași muscă, dar, cel mai adesea, va trebui să schimbăm și modelul sau să folosim același model, dar cu un număr mai mic. Mai rar aceste refuzuri de ultim moment sunt cauzate de o culoare a corpului ușor diferită de cea a insectelor pe care ei le vânează. Va trebui să acordăm însă atenție și nuanțelor, acesta fiind cazul mai ales al imitațiilor de baetide.
Înțepați bine
Rateurile la înțepare nu sunt neapărat cauzate de dimensiunea redusă a peștilor. Lipanii mari pot să urce și să prindă foarte rapid musca și să o arunce la fel de repede, deși lumea crede că peștii prind destul de lent musca și că este suficient să ridici ușor lanseta pentru a-i înțepa. După nenumărate încercări și rateuri o să avem rezultate foarte bune dacă anticipăm mișcările peștilor. Atunci când îi vedem că urcă, când lipanul de abia ajunge la suprafața apei, declanșăm imediat înțeparea. Să nu deducem că trebuie să înțepăm, în mod sistematic, foarte repede, dar se ratează mult mai mulți pești înțepând cu întârziere decât cu anticipație. Acest fapt trebuie corelat cu situația în care derivele reușite sunt obținute cu o linie și un nailon destins existând astfel o întârziere la ridicarea lansetei. În orice caz, nu trebuie să ezităm să ne modificăm radical timpul de reacție după două-trei eșecuri la înțepare și anume să înțepăm mai repede sau mai încet în funcție de caz și să verificăm ca linia să plutească perfect pe toată lungimea sa.
Atunci când lipanul se hotărăște să părăsească fundul apei pentru a mușca, înseamnă că i-a plăcut musca prezentată. Dacă în ultimul moment el refuză să o înghită, în majoritatea situațiilor, cauza este o imperfecțiune în derivă. Câteodată nu se poate face nimic de exemplu când un suflu ușor de vânt a făcut ca musca să plutească nenatural. Dar, cel mai adesea, cauza este firul prea întins sau chiar un diametru al firului prea mare. Trebuie să reducem diametrul firului și să profităm de ocazie pentru a-l și alungi un pic. Putem să încercăm din nou cu aceeași muscă, dar, cel mai adesea, va trebui să schimbăm și modelul sau să folosim același model, dar cu un număr mai mic. Mai rar aceste refuzuri de ultim moment sunt cauzate de o culoare a corpului ușor diferită de cea a insectelor pe care ei le vânează. Va trebui să acordăm însă atenție și nuanțelor, acesta fiind cazul mai ales al imitațiilor de baetide.
Înțepați bine
Rateurile la înțepare nu sunt neapărat cauzate de dimensiunea redusă a peștilor. Lipanii mari pot să urce și să prindă foarte rapid musca și să o arunce la fel de repede, deși lumea crede că peștii prind destul de lent musca și că este suficient să ridici ușor lanseta pentru a-i înțepa. După nenumărate încercări și rateuri o să avem rezultate foarte bune dacă anticipăm mișcările peștilor. Atunci când îi vedem că urcă, când lipanul de abia ajunge la suprafața apei, declanșăm imediat înțeparea. Să nu deducem că trebuie să înțepăm, în mod sistematic, foarte repede, dar se ratează mult mai mulți pești înțepând cu întârziere decât cu anticipație. Acest fapt trebuie corelat cu situația în care derivele reușite sunt obținute cu o linie și un nailon destins existând astfel o întârziere la ridicarea lansetei. În orice caz, nu trebuie să ezităm să ne modificăm radical timpul de reacție după două-trei eșecuri la înțepare și anume să înțepăm mai repede sau mai încet în funcție de caz și să verificăm ca linia să plutească perfect pe toată lungimea sa.