Lipanul - Hrana terestră
Sunt zile în care coleopterele, gândăceii, furnicile și alte insecte terestre nu-l lasă indiferent pe lipan. Adesea imitațiile acestora nu se bucură de suficientă atenție din partea pescarilor care-și concentrează eforturile asupra efemeridelor și a tricopterelor. Totuși, atunci când insecte atrăgătoare plutesc pe suprafața apei, ar fi păcat să nu profităm de acest fapt. Puțini pescari acordă atenție micilor insecte trerestre pe care lipanul comun le integrează foarte bine în regimul său alimentar. Într-adevăr, ca toți peștii, lipanul este oportunist, mâncând de la lăcuste și până la purici de plante.
Un amator de larve, lacom și leneș
Conform studiilor efectuate de specialiști, regimul alimentar al puietului de lipan este mai mult sau mai puțin diversificat în funcție de țară și de loc (râuri sau lacuri). Puietul consumă în proporție de 90% larve și nimfe ale chironomidelor. Odată cu creșterea taliei puietului apare difersificarea speciilor consumate, dar și a taliei acestora - inclusiv prăzi foarte mari, până la 20mm. În general, puietul de lipan încearcă să-și minimizeze consumul energetic dedicat căutării hranei, poziționându-se ușor deasupra fundului unde viteza curentului este mai mică decât în coloana de apă. De asemenea, acesta selecționează prăzi mari pentru un aport energetic important, din care insectele terestre reprezintă o treime sau chiar mai mult în anumite perioade în care aceste insecte sunt cele mai numeroase și cele mai vulnerabile. În Slovenia, în special pe râul Unec, pescarii obțin foarte bune rezultate cu o muscă legată pe un cîrlig cu tijă lungă care imită diferitele tipuri de omizi pe care le consumă lipanii. Această muscă este adesea indispensabilă pentru a pescui în râurile unde trăiește lipanul care consumă mai ales ceea ce găsește cu ușurință, în mare cantitate, cu un minimum de consum energetic.
Când vine roirea
Printre insectele terestre, furnica este foarte populară în rândul pescarilor, fiecare dintre noi având unul sau două modele în cutia sa. Motivația este foarte simplă. Furnicile cad în apă pe timp uscat, umed sau pe furnună și provoacă o activitate de suprafață intensă în cazul salmonidelor și mai ales al lipanilor care sunt în plină formă în luna septembrie. Pentru furnici roirea este obligatorie, întrucât este un moment necesar pentru împerechere. Masculii pleacă primii eliberați, în cele din urmă, întrucât până atunci fuseseră ținuți prizonieri de surorile lor. Acestea sunt viitoarele regine. Aceste insecte au un zbor greoi și stângaci. La aproape toate speciile de furnici, femelele și masculii au aripi care le permit să zboare pentru a se putea împerechea cu insectele din colonia vecină. În această perioadă de roire, mii de femele și de masculi bine hrăniți și provenind din colonii diferite zboară pentru a se împerechea. Dacă aceste furnici reușesc să zboare ridicându-se la înălțimea celei mai înalte plante din apropierea cuibului, ele nu vor putea evita însă, cu zborul lor adesea greoi și liniar, sau fiind purtate chiar de vânt, păsările care zboară perfect și lipanii care stăpânesc apa. Odată ajunse în apă, furnicile sunt prinse cu discreție de către lipani, doar cu o mică unduire a apei, deoarece furnicile plutesc foarte puțin neputând sta pe suprafața apei un timp îndelungat. Majoritatea furnicilor sunt mai degrabă maro sau negre, iar imitațiile din puf de rață (CDC), care plutesc jos, spărgând pelicula apei, au un mare succes. Imediat ce întâlnim fenomenul de roire, trebuie să ne plasăm în curentul principal al apei, care atrage cele mai multe insecte ,deoarece în acest loc lipanii mari se vor așeza la masă nelăsând să cadă decât puține frimituri pentru lipanii mici care stau aproape de mal.
Imitațiile de gîndăcei sunt foarte eficace la pescuitul pe râu cu condiția să găsim locurile propice. Aceste imitații provoacă un mic zgomot caracteristic pe apă, ca și cum insecta tocmai ar fi lovit suprafața apei căzând din copac, zgomot care pare să declanșeze atacul lipanului. De altfel, în natură, aceste insecte sunt foarte greoaie și atunci când cad în apă se scufună ușor înainte de a pluti.
Mai puțini grammarus și mai multe furnici
Studiile arată că lipanii au o dietă variată, în funcție de cursul de apă în care trăiesc. De asemenea, dieta lor este formată în majoritatea cazurilor de hrana cea mai abundentă din apa respectivă și din sezonul respectiv, conform principiului minimizării consumului energetic. Lipanul nu este deloc pretențios și pare că mănâncă ceea ce este la îndemănă - faună de fond sau terestre, cu condiția ca acestea să fie suficient de mici. Coleopterele și furnicile reprezintă o mare parte în regimul său alimentar. Cu toate acestea, când au posibilitatea de a alege, lipanul apreciază și gammares-ul sau nimfele de plecoptera însă nu sunt interesați niciodata de nimfele mari sau cele lestate.
În practică
Putem avea mari satisfacții pescuind la lipan cu imitații terestre, neavând nevoie de un material special, fiind suficientă o lansetă cu acțiune progresivă și lider lung. O lansetă de lungime de 9ft și un numar de 4-5 este foarte bună. Este recomandat un lider regresiv, adaptat lanseurilor rulate, necesare în cursurile de apă medii, unde sunt mulți lipani. Adesea este recomandat să folosim un lider legat de noi, cu o lungime aproximativ de două ori mai mare decât lanseta, iar ultimul segment să fie din fluorocarbon, cu o lungime de 12-17cm firul permițând o derivă mult mai ușoară, refuzul fiind mai mic decât în cazul unui nailon clasic.
În ceea ce privește pescuitul cu insecte terestre acesta trebuie practicat pe cursurile de apa cu vegetatie bogată pe maluri, în special unde întâlnim o mare densitate de arini care atrag coleopterele. Agelastica alni sau gândacul de arin este foarte apreciat de lipani. Acești gândaci, în stadiul adult, manâncă frunzele arinului perforându-le cu găuri neregulate. Este o insectă bleumarin-violaceu cu reflexii metalice cu o lungime 5-7mm, capul este bine distantat de corp prezentând, de asemenea, antene filiforme. Abdomenul de culoare galben aprins apare mai ales la femele și este un semn distinctiv care îi atrage pe lipani. Cel mai adesea la pranz aceste insecte cad în apă. Pescuitul se practică către aval punând musca sub crengile ce se întind deasupra apei. Mușcătura este discreta, o simplă învolburare a apei, la care trebuie răspuns ferm prin ridicarea lansetei, dar fără mișcări violente. Este recomandat să nu ne încercăm norocul prin aruncări aleatorii, ci să observăm mai întâi unde se hrănește acesta, dacă dorim să reușim cu acest tip de muscă.
În apele mari pescuitul cu furnică este le fel de pasionant, cele mai bune rezultate obținându-se pe sectoarele de râu unde găsim pe mal mușuroaie de furnici, iar un vânt ușor este propiece pentru a prezenta o furnică legată pe un ac mic, de marimea 18, imitație de culoare închisă.
Conform studiilor efectuate de specialiști, regimul alimentar al puietului de lipan este mai mult sau mai puțin diversificat în funcție de țară și de loc (râuri sau lacuri). Puietul consumă în proporție de 90% larve și nimfe ale chironomidelor. Odată cu creșterea taliei puietului apare difersificarea speciilor consumate, dar și a taliei acestora - inclusiv prăzi foarte mari, până la 20mm. În general, puietul de lipan încearcă să-și minimizeze consumul energetic dedicat căutării hranei, poziționându-se ușor deasupra fundului unde viteza curentului este mai mică decât în coloana de apă. De asemenea, acesta selecționează prăzi mari pentru un aport energetic important, din care insectele terestre reprezintă o treime sau chiar mai mult în anumite perioade în care aceste insecte sunt cele mai numeroase și cele mai vulnerabile. În Slovenia, în special pe râul Unec, pescarii obțin foarte bune rezultate cu o muscă legată pe un cîrlig cu tijă lungă care imită diferitele tipuri de omizi pe care le consumă lipanii. Această muscă este adesea indispensabilă pentru a pescui în râurile unde trăiește lipanul care consumă mai ales ceea ce găsește cu ușurință, în mare cantitate, cu un minimum de consum energetic.
Când vine roirea
Printre insectele terestre, furnica este foarte populară în rândul pescarilor, fiecare dintre noi având unul sau două modele în cutia sa. Motivația este foarte simplă. Furnicile cad în apă pe timp uscat, umed sau pe furnună și provoacă o activitate de suprafață intensă în cazul salmonidelor și mai ales al lipanilor care sunt în plină formă în luna septembrie. Pentru furnici roirea este obligatorie, întrucât este un moment necesar pentru împerechere. Masculii pleacă primii eliberați, în cele din urmă, întrucât până atunci fuseseră ținuți prizonieri de surorile lor. Acestea sunt viitoarele regine. Aceste insecte au un zbor greoi și stângaci. La aproape toate speciile de furnici, femelele și masculii au aripi care le permit să zboare pentru a se putea împerechea cu insectele din colonia vecină. În această perioadă de roire, mii de femele și de masculi bine hrăniți și provenind din colonii diferite zboară pentru a se împerechea. Dacă aceste furnici reușesc să zboare ridicându-se la înălțimea celei mai înalte plante din apropierea cuibului, ele nu vor putea evita însă, cu zborul lor adesea greoi și liniar, sau fiind purtate chiar de vânt, păsările care zboară perfect și lipanii care stăpânesc apa. Odată ajunse în apă, furnicile sunt prinse cu discreție de către lipani, doar cu o mică unduire a apei, deoarece furnicile plutesc foarte puțin neputând sta pe suprafața apei un timp îndelungat. Majoritatea furnicilor sunt mai degrabă maro sau negre, iar imitațiile din puf de rață (CDC), care plutesc jos, spărgând pelicula apei, au un mare succes. Imediat ce întâlnim fenomenul de roire, trebuie să ne plasăm în curentul principal al apei, care atrage cele mai multe insecte ,deoarece în acest loc lipanii mari se vor așeza la masă nelăsând să cadă decât puține frimituri pentru lipanii mici care stau aproape de mal.
Imitațiile de gîndăcei sunt foarte eficace la pescuitul pe râu cu condiția să găsim locurile propice. Aceste imitații provoacă un mic zgomot caracteristic pe apă, ca și cum insecta tocmai ar fi lovit suprafața apei căzând din copac, zgomot care pare să declanșeze atacul lipanului. De altfel, în natură, aceste insecte sunt foarte greoaie și atunci când cad în apă se scufună ușor înainte de a pluti.
Mai puțini grammarus și mai multe furnici
Studiile arată că lipanii au o dietă variată, în funcție de cursul de apă în care trăiesc. De asemenea, dieta lor este formată în majoritatea cazurilor de hrana cea mai abundentă din apa respectivă și din sezonul respectiv, conform principiului minimizării consumului energetic. Lipanul nu este deloc pretențios și pare că mănâncă ceea ce este la îndemănă - faună de fond sau terestre, cu condiția ca acestea să fie suficient de mici. Coleopterele și furnicile reprezintă o mare parte în regimul său alimentar. Cu toate acestea, când au posibilitatea de a alege, lipanul apreciază și gammares-ul sau nimfele de plecoptera însă nu sunt interesați niciodata de nimfele mari sau cele lestate.
În practică
Putem avea mari satisfacții pescuind la lipan cu imitații terestre, neavând nevoie de un material special, fiind suficientă o lansetă cu acțiune progresivă și lider lung. O lansetă de lungime de 9ft și un numar de 4-5 este foarte bună. Este recomandat un lider regresiv, adaptat lanseurilor rulate, necesare în cursurile de apă medii, unde sunt mulți lipani. Adesea este recomandat să folosim un lider legat de noi, cu o lungime aproximativ de două ori mai mare decât lanseta, iar ultimul segment să fie din fluorocarbon, cu o lungime de 12-17cm firul permițând o derivă mult mai ușoară, refuzul fiind mai mic decât în cazul unui nailon clasic.
În ceea ce privește pescuitul cu insecte terestre acesta trebuie practicat pe cursurile de apa cu vegetatie bogată pe maluri, în special unde întâlnim o mare densitate de arini care atrag coleopterele. Agelastica alni sau gândacul de arin este foarte apreciat de lipani. Acești gândaci, în stadiul adult, manâncă frunzele arinului perforându-le cu găuri neregulate. Este o insectă bleumarin-violaceu cu reflexii metalice cu o lungime 5-7mm, capul este bine distantat de corp prezentând, de asemenea, antene filiforme. Abdomenul de culoare galben aprins apare mai ales la femele și este un semn distinctiv care îi atrage pe lipani. Cel mai adesea la pranz aceste insecte cad în apă. Pescuitul se practică către aval punând musca sub crengile ce se întind deasupra apei. Mușcătura este discreta, o simplă învolburare a apei, la care trebuie răspuns ferm prin ridicarea lansetei, dar fără mișcări violente. Este recomandat să nu ne încercăm norocul prin aruncări aleatorii, ci să observăm mai întâi unde se hrănește acesta, dacă dorim să reușim cu acest tip de muscă.
În apele mari pescuitul cu furnică este le fel de pasionant, cele mai bune rezultate obținându-se pe sectoarele de râu unde găsim pe mal mușuroaie de furnici, iar un vânt ușor este propiece pentru a prezenta o furnică legată pe un ac mic, de marimea 18, imitație de culoare închisă.