Dialog între un vânător și un pescar - Fernando Basurto 1539
În 1539 este publicată în Zaragoza lucrarea lui Fernando Basurto Dialog între un vânător și un pescar, în care găsim un mic fragment referitor la pescuitul cu muscă artificială și instrucțiuni detaliate despre legarea unei imitații. Este prima referință din Spania cu privire la acest stil de pescuit, iar câteva dintre caracteristicile descrise de Basurto le putem întâlni și astăzi în Castilia sau Leon.
Fernando Basurto și-a petrecut copilăria în Jaca, în Pirinei, acolo unde se află izvoarele râului Aragon. A luptat în războaiele care au făcut din Spania o mare putere, retrăgându-se apoi la Zaragoza în anul 1520. Stabilit în capitala provinciei a început să scrie, având deja două lucrări publicate înainte de 1538 când a compus Dialog între un vânător și un pescar, apărut un an mai târziu.
Avem astfel o lucrare literară, primul text de acest fel din Spania, unde întâlnim o descriere detaliată a pescuitului și a tradițiilor legate de acesta în perioada Evului Mediu târziu.
Cartea îi este dedicată lui don Pedro Martínez de Luna, nobil important în ierarhia socială regională. Titlul complet al cărții este Un dialog recent prezentat celui mai ilustru senior, don Pedro Martínez de Luna, conte de Morata, senior al casei de Illueca: și un cântec Vivo te lo do: pe care l-a văzut Basurto. Patronajul era un loc comun în societatea medievală, schimbul de servicii și recompense dintre superior și inferior legând clasele unei societăți extrem de bine stratificate. Folosirea conștientă și judicioasă a acestui liant social era vitală pentru recunoașterea și ascensiunea artiștilor, artizanilor sau întreprinzătorilor fără un status bine definit.
Subiectul lucrării lui Fernando Basurto este unul comun, disputa dintre reprezentanții a două modalități de petrecere a timpului, respectiv vânătoarea și pescuitul. Genul literar al dialogului a fost ales de Basurto ca modalitate de a scrie despre pescuit cu un secol înainte de lucrarea lui Izaak Walton The Compleat Angler. În perioada Evului Mediu dialogul literar era adesea folosit pentru ca autorul să-și exprime opiniile și comentariile cu privire la diverse subiecte aflate în dezbatere. Tema vânătoare vs. pescuit era comună încă din perioada creștinismului timpuriu - o întâlnim în mod explicit la Sf. Ieronim - fiind uzuală susținerea superiorității morale a pescuitului față de vânătoare, așa cum va face și Basurto în cartea sa.
Definirea celor două personaje are loc pe parcursul lucrării. Cel mai simplu dintre ele este Vânătorul, tânăr aristocrat, mândru, dar fără a fi arogant. La reproșul inițial al Pescarului, care fusese deranjat de alaiul de vânătoare, Vânătorul îi răspunde ironic, însă pe parcursul dialogului dintre cei doi va pune o serie de întrebări aproape naive. De asemenea, dă dovadă de deschidere față opiniile celuilalt și este capabil de generozitate. Departe de a fi ignorant, el arată o bună cunoaștere a istoriei și religiei, însă nu trece dincolo de modelul nobilului convențional, încorsetat de stereotipurile sociale ale vremii: înconjurat de servanți, având privilegiul de a vâna, cu gândul la glorie, de multe ori superficial, folosind clișeele din poeziile trubadurilor.
În contrast cu tânărul aristocrat, Pescarul este vârstnic, un om de rând, cu o personalitate bine dezvoltată. Este respectuos față de cel cu status superior, folosind formule de adresare politicoase, dar cu replici curajoase. Este un veteran care poate vorbi despre războaiele din tinerețea sa și despre Spania pe care a străbătut-o din Pirinei și până în Granada. Este bine instruit în domeniul istoriei și religiei, într-o vreme în care cărțile erau rare și scumpe. Trăiește extrem de simplu. Mulțumește pentru moneda de aur dăruită de nobil, dar nu acceptă să se mute la castelul Vânătorului, dacă nu îi va fi permis să pescuiască. El își caracterizează viața prin pasiunea sa: „Dacă ar fi doar un singur râu în această lume, iar râul acela ar fi 500 de leghe dincolo de Ierusalim, m-aș duce acolo ca să pescuiesc. Pentru că dacă nu pescuiesc, atunci moartea m-ar pescui.”
Vânătorul este impresionat de personalitatea Pescarului și de argumentele acestuia în favoarea pescuitului și îi cere să-i scrie un mic tratat despre pescuit. Astfel în cadrul Dialogului apare acest Tratadico cu o reală valoare instructiv-pedagogică, structurat în patru capitole după tipul apelor și momelile recomandate. Primul capitol se referă la pescuitul în mare și la diferitele momeli pentru peștii de apă sărată. Capitolul II tratează pescuitul în apă dulce și momelile utilizate pentru diverși pești. Capitolul III și IV se concentrează pe descrierea, prinderea și utilizarea ca momeală a unui mic fluture alb - probabil se referă la o efemeridă, Oligoneuriella rhenana. În capitolul IV mai sunt enumerate și alte momeli - precum alge, paste, mici pești etc. - și, lucrul cel mai important, găsim prima referință la muștele artificiale, cum se pescuiesc acestea și cum se leagă.
Avem astfel o lucrare literară, primul text de acest fel din Spania, unde întâlnim o descriere detaliată a pescuitului și a tradițiilor legate de acesta în perioada Evului Mediu târziu.
Cartea îi este dedicată lui don Pedro Martínez de Luna, nobil important în ierarhia socială regională. Titlul complet al cărții este Un dialog recent prezentat celui mai ilustru senior, don Pedro Martínez de Luna, conte de Morata, senior al casei de Illueca: și un cântec Vivo te lo do: pe care l-a văzut Basurto. Patronajul era un loc comun în societatea medievală, schimbul de servicii și recompense dintre superior și inferior legând clasele unei societăți extrem de bine stratificate. Folosirea conștientă și judicioasă a acestui liant social era vitală pentru recunoașterea și ascensiunea artiștilor, artizanilor sau întreprinzătorilor fără un status bine definit.
Subiectul lucrării lui Fernando Basurto este unul comun, disputa dintre reprezentanții a două modalități de petrecere a timpului, respectiv vânătoarea și pescuitul. Genul literar al dialogului a fost ales de Basurto ca modalitate de a scrie despre pescuit cu un secol înainte de lucrarea lui Izaak Walton The Compleat Angler. În perioada Evului Mediu dialogul literar era adesea folosit pentru ca autorul să-și exprime opiniile și comentariile cu privire la diverse subiecte aflate în dezbatere. Tema vânătoare vs. pescuit era comună încă din perioada creștinismului timpuriu - o întâlnim în mod explicit la Sf. Ieronim - fiind uzuală susținerea superiorității morale a pescuitului față de vânătoare, așa cum va face și Basurto în cartea sa.
Definirea celor două personaje are loc pe parcursul lucrării. Cel mai simplu dintre ele este Vânătorul, tânăr aristocrat, mândru, dar fără a fi arogant. La reproșul inițial al Pescarului, care fusese deranjat de alaiul de vânătoare, Vânătorul îi răspunde ironic, însă pe parcursul dialogului dintre cei doi va pune o serie de întrebări aproape naive. De asemenea, dă dovadă de deschidere față opiniile celuilalt și este capabil de generozitate. Departe de a fi ignorant, el arată o bună cunoaștere a istoriei și religiei, însă nu trece dincolo de modelul nobilului convențional, încorsetat de stereotipurile sociale ale vremii: înconjurat de servanți, având privilegiul de a vâna, cu gândul la glorie, de multe ori superficial, folosind clișeele din poeziile trubadurilor.
În contrast cu tânărul aristocrat, Pescarul este vârstnic, un om de rând, cu o personalitate bine dezvoltată. Este respectuos față de cel cu status superior, folosind formule de adresare politicoase, dar cu replici curajoase. Este un veteran care poate vorbi despre războaiele din tinerețea sa și despre Spania pe care a străbătut-o din Pirinei și până în Granada. Este bine instruit în domeniul istoriei și religiei, într-o vreme în care cărțile erau rare și scumpe. Trăiește extrem de simplu. Mulțumește pentru moneda de aur dăruită de nobil, dar nu acceptă să se mute la castelul Vânătorului, dacă nu îi va fi permis să pescuiască. El își caracterizează viața prin pasiunea sa: „Dacă ar fi doar un singur râu în această lume, iar râul acela ar fi 500 de leghe dincolo de Ierusalim, m-aș duce acolo ca să pescuiesc. Pentru că dacă nu pescuiesc, atunci moartea m-ar pescui.”
Vânătorul este impresionat de personalitatea Pescarului și de argumentele acestuia în favoarea pescuitului și îi cere să-i scrie un mic tratat despre pescuit. Astfel în cadrul Dialogului apare acest Tratadico cu o reală valoare instructiv-pedagogică, structurat în patru capitole după tipul apelor și momelile recomandate. Primul capitol se referă la pescuitul în mare și la diferitele momeli pentru peștii de apă sărată. Capitolul II tratează pescuitul în apă dulce și momelile utilizate pentru diverși pești. Capitolul III și IV se concentrează pe descrierea, prinderea și utilizarea ca momeală a unui mic fluture alb - probabil se referă la o efemeridă, Oligoneuriella rhenana. În capitolul IV mai sunt enumerate și alte momeli - precum alge, paste, mici pești etc. - și, lucrul cel mai important, găsim prima referință la muștele artificiale, cum se pescuiesc acestea și cum se leagă.
Capitolul IV: unde se vorbește despre prinderea micului fluture și cum să pescuiești cu el.
[...]
Pana claponului sau a raței ori a altei păsări numită buñal [probabil Gallo de Boñar, numele sub care era cunoscut atunci Gallo de León - n.t.] este o excelentă momeală pentru păstrăv în lunile aprilie, mai, iunie, iulie și august în râuri cu o apă limpede și curenți rapizi. Se cuvine meționat și faptul că pana singură nu valorează nimic dacă nu este legată de corpul unor muște făcute din mătase de aceeași culoare, câteodată galbenă, uneori brună și alteori neagră, deoarece acestea sunt culorile acelorași insecte cu care păstrăvul se hrănește în curenți dimineața și seara. Și trebuie să știi că în fiecare dintre lunile menționate mai sus sunt diferite muște pe ape și pentru a le afla, în râurile care au păstrăv, trebuie să intri în curent și să te uiți la culoarea insectei care zboară acolo și să o prinzi vie. Dacă faci acest lucru corect, vei putea să prinzi toți păstrăvii din acel râu.
Pana se prinde pe cârlig în felul următor: cu linia albă și bine împletită, din numai șase fire [din coadă de cal - n.t.], fixată pe cârligul rotund și bine călit, se iau câteva fire din pene și se pun pe tijă astfel încât vârful acestora să fie îndreptat spre linie și se leagă începând din apropierea curburii și până la paletă. Și când se ajunge în acel punct penele trebuie întoarse spre cârlig în așa fel încât acestea să ascundă vârful cârligului. Apoi se construiește capul muștei din mătase neagră pe paletă și până deasupra penei. După aceasta se face corpul din mătase neagră și se pune deasupra mătase galbenă asemenea unei mici scări, deoarece corpul trebuie să se vadă de sub pană.
O pană închisă la culoare este bună pentru apă foarte limpede, dimineața.
O pană de culoare foarte deschisă este bună pentru serile și chiar pentru diminețile cu o apă ușor tulbure. Cu pana trebuie pescuit, așa cum am spus, în curenți, fără plumb și fără plută, ci numai cu pana, aruncată în aval și condusă în amonte cu o viteză rezonabilă, astfel încât pana să se plaseze pe suprafața apei, îndreptându-se în susul apei, în aceeași manieră în care păstrăvul mănâncă insectele reale și astfel reușim să-i păcălim cu cele artificiale.
[...]
***
500 de ani au trecut de la această primă descriere a pescuitului la muscă artificială într-un text spaniol. În lucrarea sa Basurto face referire la un set de cunoștințe comune în rândul celor care pescuiau în acele timpuri, nu și-a asumat nicidecum paternitatea modelului sau originalitatea stilului. Este interesant de observat că în zilele noastre muștele tradiționale castiliene sunt legate într-un mod asemănător cu cel prezentat în Dialog - firele gulerului sunt legate pe tijă și apoi îndoite spre cârlig.
Dialog între un vânător și un pescar de Fernando Basurto... lucrare extrem de puțin cunoscută, analizată și popularizată. Există un singur exemplar din ediția originală la Bibliothèque de l'Arsenal în Paris și doar câteva transcrieri și fragmente traduse parțial.
Pana claponului sau a raței ori a altei păsări numită buñal [probabil Gallo de Boñar, numele sub care era cunoscut atunci Gallo de León - n.t.] este o excelentă momeală pentru păstrăv în lunile aprilie, mai, iunie, iulie și august în râuri cu o apă limpede și curenți rapizi. Se cuvine meționat și faptul că pana singură nu valorează nimic dacă nu este legată de corpul unor muște făcute din mătase de aceeași culoare, câteodată galbenă, uneori brună și alteori neagră, deoarece acestea sunt culorile acelorași insecte cu care păstrăvul se hrănește în curenți dimineața și seara. Și trebuie să știi că în fiecare dintre lunile menționate mai sus sunt diferite muște pe ape și pentru a le afla, în râurile care au păstrăv, trebuie să intri în curent și să te uiți la culoarea insectei care zboară acolo și să o prinzi vie. Dacă faci acest lucru corect, vei putea să prinzi toți păstrăvii din acel râu.
Pana se prinde pe cârlig în felul următor: cu linia albă și bine împletită, din numai șase fire [din coadă de cal - n.t.], fixată pe cârligul rotund și bine călit, se iau câteva fire din pene și se pun pe tijă astfel încât vârful acestora să fie îndreptat spre linie și se leagă începând din apropierea curburii și până la paletă. Și când se ajunge în acel punct penele trebuie întoarse spre cârlig în așa fel încât acestea să ascundă vârful cârligului. Apoi se construiește capul muștei din mătase neagră pe paletă și până deasupra penei. După aceasta se face corpul din mătase neagră și se pune deasupra mătase galbenă asemenea unei mici scări, deoarece corpul trebuie să se vadă de sub pană.
O pană închisă la culoare este bună pentru apă foarte limpede, dimineața.
O pană de culoare foarte deschisă este bună pentru serile și chiar pentru diminețile cu o apă ușor tulbure. Cu pana trebuie pescuit, așa cum am spus, în curenți, fără plumb și fără plută, ci numai cu pana, aruncată în aval și condusă în amonte cu o viteză rezonabilă, astfel încât pana să se plaseze pe suprafața apei, îndreptându-se în susul apei, în aceeași manieră în care păstrăvul mănâncă insectele reale și astfel reușim să-i păcălim cu cele artificiale.
[...]
***
500 de ani au trecut de la această primă descriere a pescuitului la muscă artificială într-un text spaniol. În lucrarea sa Basurto face referire la un set de cunoștințe comune în rândul celor care pescuiau în acele timpuri, nu și-a asumat nicidecum paternitatea modelului sau originalitatea stilului. Este interesant de observat că în zilele noastre muștele tradiționale castiliene sunt legate într-un mod asemănător cu cel prezentat în Dialog - firele gulerului sunt legate pe tijă și apoi îndoite spre cârlig.
Dialog între un vânător și un pescar de Fernando Basurto... lucrare extrem de puțin cunoscută, analizată și popularizată. Există un singur exemplar din ediția originală la Bibliothèque de l'Arsenal în Paris și doar câteva transcrieri și fragmente traduse parțial.
Muștele tradiționale spaniole din regiunea Leon prezintă unele caracteristici comune cu descrierea din lucrarea lui Fernando Basurto din 1539
Realizarea unei muște tradiționale castiliene, conform La Truca don Moscas Artificiales de L. Carrere, Madrid, 1934. Observăm aceeași modalitate de fixare și îndoire a gulerului muștei ca și cea întâlnită în Dialogul lui Basurto.
