Stacks Image 6

Orange Otter

Stacks Image 11
Orange Otter este numele unei muște extrem de populare concepute de către reverendul Edward Powell în primele decenii ale secolului trecut. Este prezentată într-o serie de articole din Fishing Gazette, ultimul fiind publicat în 1935. Eficacitatea acestui model stârnește admirația multor pescari: „chiar și celor mai liniștiți pescari de lipan le va fi greu să-și stăpânească entuziasmul”.


Reverendul Edward Powell s-a născut pe data de 11 aprilie 1888 la Munslow. După terminarea studiilor teologice devine preot la Worcester Cathedral, căsătorindu-se în 1915. Se alătură trupelor care au luptat în Egipt și Palestina, iar din 1922 se stabilește în orașul natal unde va sluji până în 1965. Duce o viață modestă, este respectat și iubit de întreaga comunitate.
Pasiunea sa pentru vânătoare și pescuit l-a făcut celebru, iar modelele de muște create de acesta s-au bucurat de recunoaștere pe multe meridiane. Mare parte din succesul său se datora patternurilor create, perfect adaptate apelor în care pescuia. Prindea extrem de mulți păstrăvi și lipani pe care-i oferea enoriașilor, de multe ori îi era interzis să pescuiasă pe anumite porțiuni de râu, stârnea constant invidia colegilor din clubul său de pescuit.
După 44 de ani de la dispariția sa, în 1972, puțini pescari își mai amintesc de reverendul Edward Powell sau de celebra sa muscă Orange Otter. Este un capriciu al destinului față de unul dintre marii pescari și musca creată de acesta, modelul fiind printre cele mai eficiente uscate de lipan.
Montaj
Stacks Image 15
Cârlig: #16
Ață: nespecificat
Coadă: câteva barbule din pană de cocoș roșu (dark ginger)
Corp: din blană de vidră(!), porțiunea albă de sub gât, înmuiată peste noapte în soluție de acid picric(!), apoi fiartă pentru câteva minute în aceeași soluție la care s-a adăugat un volum egal de apă și un volum egal de cerneală roșie.
Guler: pană mică de cocoș roșu (dark ginger) legată în mijlocul corpului.

Musca este o excelentă imitație pentru lipan, în lunile târzii de vară și toamna obținându-se cele mai bune rezultate. Este greu de spus imitația cărei insecte este; poate fi o efemeropteră (coada lungă), poate fi o imitație a unei insecte terestre (poziționarea gulerului la mijlocul corpului face ca musca să prezinte o mișcare particulară pe suprafața apei datorită stabilității reduse) - îmi spunea cineva că lipanii se hrănesc toamna cu o specie de ploșniță roșie ce trăiește în vegetația de pe malurile râurilor... sau poate că este un attractor deosebit de eficient.

Totuși, se pune întrebarea: dacă a fost atât de renumită, dacă se obțineau rezultate atât de bune, de ce a ajuns un model aproape uitat, folosit de foarte puțini pescari? În afară de marketingul marilor firme și promovarea susținută din anii '80 și '90 a noilor modele, a materialelor moderne, a noilor stiluri de pescuit etc, o cauză pare să fie dificultatea de a procura materialele necesare legării imitației: acidul picric și blana de vidră.
Stacks Image 20
Acidul picric este clasificat ca exploziv, inflamabil și toxic. Se utiliza la fabricarea grenadelor, ulterior fiind înlocuit cu TNT, și în domeniul coloranților, însă, din cauza toxicității, folosirea sa este interzisă de multă vreme... așadar aproape imposibil de găsit. Odată ca niciodată se comercializa în farmacii ca antiseptic și împotriva arsurilor. Culoarea galbenă, caldă, îl făcea extrem de ofertant pentru cei care vopseau materiale de legat muște...

Soluția pentru vopsire e la îndemână: firma Veniard oferă o gamă de 40 de culori și nuanțe de pigmenți pentru vopsirea penelor sau a părului, plus un detergent pentru curățarea acestora (se poate folosi și detergent lichid de vase). Pigmentul hot orange de la Veniard duce la obținerea unei culori similare cu cea indicată de Powell. În acest caz nu se pune problema utilizării unor pigmenți naturali, pentru că nuanța dorită este puternică.

A două problemă este blana de vidră. Vidra este o specie strict protejată, clasificată ca potențial amenințată. În Marea Britanie a fost inclusă în Wildlife and Countryside Act din anul 1981. Are același statut la nivel european prin includerea în Directiva Habitate din 1992, figurează în anexa II a Convenției de la Berna și este listată în Anexa I a CITES. Una dintre consecințe este interzicerea comerțului cu blană de vidră, nu se importă și nu se exportă, vânatul este strict prohibit deci, cel puțin teoretic, nu poți cumpăra sau vinde așa ceva.

O soluție facilă este folosirea unui substitut, înlocuirea acesteia cu păr de focă, comercializat în magazinele de profil. Este considerat un înlocuitor bun și recomandat de cei care leagă acest model (firele de păr sunt deja vopsite, se face un amestec 3/4 orange și 1/4 roșu Bordeaux). Dar firele de păr de focă indicate ca substitut mi se par mult prea groase și de aceeași calitate.
Stacks Image 25
Blana de vidră are două tipuri de fire, unele subțiri, scurte, dese, ce formează un strat pufos, altele lungi, rare și groase - mai puțin de 1%. Producerea unui mix din alte blănuri precum cea de iepure, bizam, lamă etc. are ca rezultat un dubbing moale, mai puțin rigid și sârmos decât cel din păr de focă.

Desigur, există haine și accesorii din blană de vidră vechi, care erau la mare preț și căutare în deceniile trecute - de fapt, una dintre cauzele situației actuale a speciei. Cu multă diplomație și insistență probabil că ți se va da voie să tai din gulerul sau căciula de vidră aflate în lada de zestre a familiei sau poate găsești așa ceva la prieteni, într-un vechi atelier de blănărie sau la cunoscuți. Iar dacă blănarul a folosit pentru respectiva lucrare și ceva din partea albă de sub gâtul vidrei, atunci chiar avem noroc, dar nu este absolut necesar, pentru că părul fin și scurt pe care-l folosim pentru dubbing este colorat doar la vârfuri.

În anumite țări din Europa, legea interzice vânzarea (și cumpărarea) de articole de îmbrăcăminte sau accesorii făcute din blana animalelor protejate, chiar dacă sunt vechi și le deții în mod legal (moștenite sau dobândite înainte de clasificarea respectivului animal ca protejat); le păstezi sau le donezi unor organizații științifice, dacă acestea sunt interesate.

În România vidra are statut de specie strict protejată, nu poate fi vânată decât cu aprobare specială. Cumpărarea unei piei de vidră fără a te asigura că are o proveniență legală constituie infracțiune. Practic, o piele nouă de vidră, nu prea are cum să fie legală.
Recomandări pentru vopsirea cu pigment Veniard
Stacks Image 32
Vopsirea unor asemenea bucăți vechi de blană de vidră necesită o atenție mai mare. După spălare cu detergent (Venipol sau un detergent de vase lichid puțin concentrat) se țin în apă câteva ore bune înainte de introducerea în baia de vopsire. Dacă pielea este veche și a fost tratată/ținută necorespunzător, acestea se înmoaie și vor începe să se rupă foarte ușor, fiind recomandat să le ținem într-o sită atât pe durata înmuierii, cât și a vopsirii și a spălării finale. După uscare pielea se întărește și poate fi manipulată fără probleme. Pentru baia de vopsire pigmentul se dizolvă în apa încălzită, după care se adaugă acid citric (o parte pigment, opt părți acid citric). Acidul citric facilitează și accelerează fixarea pigmentului de materialul ce urmează să fie vopsit. Lichidul din baia de vopsire nu trebuie să fiarbă, deoarece firele din blană devin rigide și se vor rupe ușor, o temperatură de lucru de 85C este mai mult decât suficientă. Este practic să utilizăm un vas de tip bain-marie, cu pereți dubli. Lichidul din baia de vopsire devine din ce în ce mai clar odată cu fixarea pigmentului pe materialul vopsit, moment în care procesul se încheie sau, dacă dorim o nuanță mai închisă, îl putem repeta.