Irati

Irati_900

Două dintre operele lui Hemingway ne vin în minte atunci când ne gândim la descrierea unor scene de pescuit la muscă din literatura universală: Big Two-Hearted River și The Sun Also Rises. Ambele sunt lucrările de tinerețe ale acestuia, din anii `20, autorul pierzându-și la maturitate interesul pentru acest stil, în special după ce a început să practice pescuitul la marlini în Oceanul Atlantic.

Ernest Hemingway a învățat să pescuiască de la tatăl său, de la o vârstă foarte fragedă, și a pescuit întreaga sa viață. A pescuit la muscă mai mult decât a scris despre acest hobby și a fost un pescar mai pasionat decât multe dintre personajele sale. Pescuia de obicei cu trei muște, o McGinty urmată de alte două imitații, ceea ce arată un stil relaxat și pragmatic, conform zicalei din trei muște în apă, una tot e câștigătoare.

În romanul The Sun Also Rises – tradus în română Fiesta – tema pescuitului joacă un rol important în construcția epică. După o săptămână grea cu amicii, cu beții, cu schimburi de replici înțepătoare și chiar de pumni, Bill și Jake, singurii din grup ce se comportă într-adevăr ca prieteni, se duc să se recreeze la o partidă de pescuit pe Irati, un râu din nordul Navarei. Pe parcursul a două capitole sunt descrise călătoria de la Pamplona la Burguete, zilele de pescuit, râul Irati, camaraderia dintre aceștia și Harris, un englez care se oprise la același han pentru a pescui.

Simpla analiză a textului arată, fără îndoială, că acesta aparține unui pasionat al pescuitului la muscă, dincolo de ceea ce s-a scris sau știm despre autor. Hemingway a pescuit pe Irati în 1924 și 1925, iar, după publicarea cărții și atenția primită din partea criticilor, râul și micul sat Burguete au devenit celebre la nivel mondial. După un secol ficțiunea și realitatea se împletesc la fel de strâns în imaginația colectivă, conferind un sens special titlului – The Sun Also Rises.

Irati_13

CAPITOLUL XI

[…] Autobuzul s-a liniștit pe drumul drept ce mergea către Burguete. Am trecut de-o intersecție și am traversat un pod peste un fir de apă. Casele din Burguete se înșirau pe ambele părți ale drumului. Nu existau străzi laterale. Am trecut pe lângă biserică și curtea școlii, apoi autobuzul s-a oprit. Am coborât și șoferul ne-a întins bagajele și geanta cu undițe. Un carabinier cu pălărie bicorn și diagonală de piele galbenă a apărut lângă noi.

„Ce aveți înăuntru?” s-a uitat spre geanta cu undițe.

Am deschis-o și i-am arătat. A cerut să ne vadă permisele de pescuit și le-am scos. S-a uitat la dată, iar apoi ne-a făcut semn cu mâna.

„E totul în regulă?” am întrebat.

„Da. Desigur.”

Am mers în susul străzii, pe lângă casele de piatră văruite, cu familii așezate în prag ce ne priveau, și ne-am îndreptat către han. [...]

Irati_14

Irati_11

CAPITOLUL XII

[...] Drumul a ieșit din umbra copacilor direct în soarele arzător. În fața noastră era valea râului. Dincolo de râu se înalța un deal abrupt. Pe deal se întindea un lan de hrișcă. Sub niște copaci de pe coasta dealului am văzut o casă albă. Era foarte cald și ne-am oprit sub niște copaci lângă un baraj ce traversa râul.

Bill și-a rezemat rucsacul de un copac și ne-am montat lansetele, am pus mulinetele, am legat înaintașii și am fost gata de pescuit.

„Ești sigur că în apa asta e păstrăv?” a întrebat Bill.

„E plin de ei.”

„O să pescuiesc cu muscă. Ai niște McGinty?”

„Sunt câteva prin geantă.”

„Tu pescuiești cu momeală?”

„Da. O să pescuiesc la barajul de aici.”

„Bine, atunci o să iau eu portofelul cu muște.” A legat o muscă. „Unde e mai bine să merg? În sus sau în jos?”

„În jos e cel mai bine. Dar sunt o mulțime și în sus.”

Bill a luat-o în josul râului.

„Ia o cutie cu râme!”

„Nu, nu vreau. Dacă nu se ridică la muscă, atunci o să lansez pe aici.”

Bill era în aval, privind râul.

„Auzi...” a strigat pe fondul zgomotului apei de la baraj. „Ce-ar fi să punem vinul în izvorul de lângă drum?”

„În regulă,” am strigat. Bill mi-a făcut cu mâna și a coborât pe valea râului. Am găsit cele două sticle de vin din rucsac și le-am dus la drum, acolo unde apa unui pârâu ieșea dintr-o țeavă de fier. Era o scândură peste pârâu, am ridicat-o și, după ce am bătut bine dopurile în sticle, le-am așezat în apă. Era atât de rece că mâna și încheietura mi-au amorțit. Am așezat la loc bucata de scândură, sperând că nimeni nu va găsi vinul.

Irati_01

Irati_02

Mi-am luat undița ce stătea rezemată de un copac, cutia cu momeală și minciocul, și m-am dus pe dig. Fusese construit ca să crească apa pentru transportul buștenilor. Stavila era ridicată și m-am așezat pe unul dintre pilonii pătrați de lemn și am privit pânza liniștită a apei dinainte ca râul să se prăvălească în cascadă. Apa înspumată de la piciorul digului era adâncă. În timp ce puneam momeala, un păstrăv a țâșnit din spumă direct în cascadă și a fost dus la vale de curent. Înainte să termin de pus momeala, un altul a sărit în cascadă, făcând același frumos arc și dispărând în apa ce cădea cu zgomot. Am pus un plumb mare și am aruncat în apa înspumată de la marginea pilonilor de lemn ai barajului.

Nu am simțit când a mușcat primul păstrăv. Când am început să ridic, am simțit că am prins unul și l-am scos din apa învolburată de la poalele cascadei, luptând și îndoind lanseta ca și cum ar fi fost de două ori mai mare, apoi l-am tras prin aer și l-am pus pe dig. Era un păstrăv frumos și l-am izbit cu capul de marginea de lemn așa încât nu s-a mai zbătut, apoi l-am strecurat în geantă.

În timp ce m-am ocupat de el, alți câțiva păstrăvi au sărit în cascadă. De îndată ce am pus momeala și am aruncat, am prins altul și l-am adus la fel. În scurt timp prinsesem șase. Erau cam de aceeași mărime. I-am așezat jos, unul lângă altul, cu capetele în aceeași direcție și m-am uitat la ei. Erau frumos colorați, zdraveni și bine crescuți de la apa rece. Era o zi călduroasă așa că i-am despicat, le-am scos măruntaiele, branhiile și restul, pe care le-am aruncat în râu. Am dus păstrăvii la mal, i-am spălat în apa rece, liniștită și adâncă din susul barajului, apoi am luat niște ferigi și i-am aranjat pe toți în geantă, trei păstrăvi pe un strat de ferigi, apoi un alt strat de ferigi, apoi încă trei păstrăvi, după care i-am acoperit cu ferigi. Arătau frumos așa, înveliți în ferigi, iar acum geanta se umflase și am pus-o la umbra unui copac.

Era foarte cald pe dig, așa că am pus și cutia cu râme la umbră, laolaltă cu geanta, apoi am scos o carte din rucsac și m-am întins sub un copac ca să citesc până când trebuia să vină Bill ca să luăm prânzul.

Trecuse cu puțin de amiază și nu mai era atât de multă umbră, dar m-am așezat, rezemat de trunchiul a doi copaci care creșteau laolaltă și am citit. Era nu știu ce carte a lui A. E. W. Manson și a citit o frumoasă poveste despre un bărbat care a înghețat în Alpi, apoi a alunecat într-un ghețar și a dispărut, iar logodnica lui va aștepta exact douăzeci și patru de ani pentru ca trupul lui să apară într-o morenă, timp în care aștepta și cel ce o iubea cu adevărat, și încă mai așteptau amândoi atunci când a apărut Bill.

Irati_10

Irati_07

„Ai prins ceva?” m-a întrebat. Ținea undița, geanta și minciogul într-o singură mână și era transpirat tot. Nu-l auzisem venind din cauza zgomotului de la baraj.

„Șase. Tu ce-ai prins?”

Bill s-a așezat jos, a deschis geanta și a pus pe iarbă un păstrăv mare. Apoi a mai scos trei, fiecare un pic mai mare decât cel dinainte, așezându-i unul lângă altul la umbra copacului. Chipul îi era transpirat și fericit.

„Ai tăi cum sunt?”

„Mai mici.”

„Hai să-i vedem.”

„I-am împachetat.”

„Zău acum, cât de mari sunt?”

„Sunt toți cam de mărimea celui mai mic pește prins de tine.”

„Sigur nu mă duci cu preșu'?”

„Aș vrea eu.”

„I-ai prins pe toți cu râme?”

„Da.”

„Golan puturos!”

Bill a pus păstrăvii în geantă și a plecat spre râu, legănând geanta deschisă. Era ud de la brâu în jos și mi-am dat seama că trebuia să se fi băgat în apă. [...]

Irati_15