Tabără de copii pe Someșul Cald

Stacks Image 7966
În zilele de 17 și 18 iunie, Fly Fishing Romania a organizat o tabără de pescuit cu muscă artificială adresată copiilor, evenimentul făcând parte din campania de sensibilizare cu privire la importanța și frumusețea Someșului Cald, începută anul trecut. Au participat 9 copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, alături de cei 7 instructori. Din partea organizatorilor, doamna Smaranda Neagoe a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
Stacks Image 7970
Cum a fost debutul copiilor în lumea pescuitului la muscă?

Smaranda Neagoe: În final, numărul participanților a crescut, ajungându-se la 13 copii, dintre care ne-au bucurat cu entuziasmul lor 2 fete. În ciuda vremii foarte proaste, pe parcursul taberei am constatat cu bucurie un interes din ce în ce mai mare al copiilor față de acest sport. Introducerea în ale pescuitului la muscă am făcut-o cu copiii din start în teren, la o lecție de educație ecologică, din care copiii au aflat amănunte interesante legate de habitatul păstrăvului, de hrana sa și relația sa cu omul. De aici încolo au început să se audă strigăte de uimire și entuziasm, copiii având ocazia să exploreze malul râului și să descopere pe cont propriu tipurile de insecte cu care se hrănesc peștii.

Am avut parte de un colectiv grozav de instructori voluntari, atât din România, cât și din Germania, cei din Germania fiind reprezentanți EFFA (European Fly Fishing Association). Alături de cei 7 instructori, copiii au putut pe urmă înțelege care e legătura între pescuitul propriu-zis și cunoașterea insectelor și de ce pescuitul la muscă se numește așa cum se numește. Au avut de asemenea ocazia să lege muște împreună, imitându-le pe cele văzute în natură și să învețe să lanseze cu echipamentele primite cadou și strânse, respectiv achiziționate exclusiv din donații. Iar pentru că au reușit să și prindă, copii s-au putut bucura de un adevărat pescuit la muscă. Au fost zile pline, cu pauze impuse de ploaia înverșunată, dar de care ne-am putut bucura în final cu toții.
Stacks Image 7974
Care au fost cele mai dificile momente și care au fost cele mai frumoase?

Smaranda Neagoe: A fost foarte neplăcut să fiu nevoită să scurtez programul taberei din cauza vremii. A plouat cu găleata, iar la un moment dat a trebuit să renunț la programul de socializare și joacă pe care îl pregătisem. Nu am putut însă să fac rabat la programul de instructaj, iar cu ajutorul instructorilor am reușit să ne reorganizăm spontan și să facem programul atractiv pentru copii. Mi-au rămas în schimb foarte bine întipărite în minte strigătele de entuziasm ale copiilor de la malul apei pe cand au găsit insecte și cele din momentul când chiar cel mai mic dintre ei a reușit alături de instructorul său să aducă primul pește la mal! O bucurie pe care și cei din întreg grupul au împărtășit-o. Un moment grozav! Toate momentele sunt surprinse însă de către fotograful și prietenul nostru, Norbert de la Creasoul Studio, căruia îi mulțumim din suflet că ni s-a alăturat și că a oferit prin munca voluntară o poveste în imagini a întregii acțiuni.
Stacks Image 7978
Copiii au fost „virusați” de pescuitul cu musca artificială?

Smaranda Neagoe: Cu siguranță mai mult de jumătate dintre ei! Unii chiar mai virusați de arta de a lega muște decât de pescuitul propru-zis!
Stacks Image 7982
Cum a decurs organizarea, cine v-a ajutat, câteva cuvinte despre sponsori...

Smaranda Neagoe: Organizarea acestei tabere se sprijină pe colaborarea începută din 2016 cu Administrația Parcului Natural Apuseni, cu Direcția Silvică Cluj și cu Asociația Pescarilor Sportivi „Aqua Crisius”, iar pentru a ne putea adresa copiilor localnici – un scop central al proiectului cadru – am semnat anul acesta și colaborarea cu Școala Gimnazială Răchițele, prin Dna Directoare Alexandra Roșu. De asemenea, cu sprijinul Pensiunii Alex din Ic Ponor, toți participanții au avut parte în cele două zile de un prânz copios și gustos, administratorii punându-ne la dispoziție pentru desfășurarea taberei atât sala de mese pentru prezentări și legarea muștelor, cât și gazonul pentru exercițiile de lansare.

Esențial a fost, desigur, acceptul instructorilor de a participa: Szabó András, Biró Sándor Mátyás, Adorjani István, Borrmann Dominik, Borrmann Yvonne, Ardac Beatrice și Ardac Octavian, cărora le mulțumesc din suflet pentru implicarea voluntară. Toți au venit de la foarte mare distanță pentru acești copii – un gest admirabil, jos pălăria!

De desfășurător și conținutul teoretic m-am ocupat personal, după ce în prealabil mă consultasem cu instructorii calificați EFFA, Dominik și Yvonne Bormann, și cu băieții de pe Târnava Mare, András Szabó și Zsolt Györfi, care organizează deja de câțiva ani încoace tabere de acest gen.

Realizarea propriu-zisă a taberei se bazează pe donațiile sub formă bănească sau de echipament specific făcute de către pescari implicați, prieteni, asociații și organizații de pescari la muscă și alte firme interesate de sprijinirea unui asemenea eveniment, ca: Jörg Haußner, Michael Fottner, Jean Paul Buttigieg, Sebastian Budeanu, Mircea Hășmășan, Alexandru Rusu, Cirpian Szikszai, Bogdan Stan, Peter Paulini, Flavia Stadler, Octavian Stan, Urs Räschle, Linos, Car Cover, Borisfly, Fishing Outlet, Fly Fishing Extreme, Musca 13, Carpatica FlyFishing, Transilvania-Amadou, Creasoul Studio Oradea și EFFA – Asociația Europeană de Pescuit la Muscă. După cum vedeți, s-au implicat atât români, cât și străini, ceea ce mă bucură nespus și îmi întărește convingerea că această comunitate de muscari a reușit să-și lărgească orizonturile și poate investi în protecția naturii și în bunăstarea membrilor săi.
Stacks Image 7986
După acțiunile organizate anul trecut, cum ați găsit Someșul Cald?

Smaranda Neagoe: L-am găsit mai animat, mai curat și mai puțin braconat, ceea ce nu poate decât să mă bucure! Sunt de văzut din ce în ce mai mulți muscari și din ce în ce mai mulți pescari responsabili – exact ceea ce ne dorim prin proiectul nostru! Someșul Cald a fost cândva o perlă a turismului piscicol și se pare că am reușit prin acțiunile de până acum să repunem râul pe lista destinațiilor fruntașe pentru pescari.
Stacks Image 7992
Ce planuri aveți pentru 2018?

Smaranda Neagoe: Voi face tot posibilul ca în 2018 să organizez o tabără de pescuit la muscă pentru copii mai mare și de mai lungă durată, iar pentru aceasta voi colabora cu mai multe școli din comuna Mărgău și nu numai și cu EFFA, care prin acțiunile organizate de noi, dorește să se implice în viitorul pescuitului la muscă din România. Îmi doresc, de asemenea, adâncirea colaborării cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj și cu Direcția Silvică Cluj prin acțiuni organizate în comun pentru realizarea unei baze de date privind ihtiofauna Someșului Cald, care să vină în completarea informațiilor prelevate din cardurile de captură pe care le-am introdus deja. Vă ținem la curent!