Mircea Daneliuc despre pescuitul la muscă

Stacks Image 2076
Domnule Mircea Daneliuc, când și unde ați început să pescuiți la muscă? Câteva cuvinte despre prima vargă, primul pește, cine v-a învățat să pescuiți...

Mircea Daneliuc: Tatăl meu și râul Moldova. Varga se procura din pădure. Pădurile existau. Se făceau incursiuni de recunoaștere printre tufele de alun mai puțin prădate și, dacă aveai noroc, te întorceai cu un băț oarecum rectiliniu, flexibil. În cazul când nu aveai, făceai undița din două bucăți, cu țevușcă la îmbinare. Se punea la uscat, apoi se înfășura firul textil până la o treime de la vârf, în volute cu pas mic, iar cu restul liniei se proceda la fel, dar mai larg. Bățul de bambus era un vis, din păcate, îndepărtat. Nu exista decât fir textil. Cu eforturi și prin evreii care primeau pachete din afară, puteai să-ți procuri un metru, doi de fishdarm, maț de pește, ceva care anunța guta. Legai o bucată la capăt, lungă de câte săltători pentru muște îți propuneai, desfășurai firul de unde era rotit el pe băț și luai apa la biciuit. Toate lecțiile pe care le-am primit, le-am primit uzând de răbdarea tatei. Descoperisem că nu e totuna cum dai la prag, la șuvoi sau la întinsură. Pe vremea aceea, apa Moldovei avea lipan, păstrăv, clean, mreană, boiștean, țipar și sglăvoacă. Acum, conține anvelope tăiate, peturi, sârme, preșuri uzate, sticle, cianurică, dero, mero și zero. Poți să vii și cu astea acasă, pentru că se agață oricum, dar nu merită. Eram bun și la prinsul cu mâna, pe sub maluri sau sub bolovani. Tata, însă, nu agrea genul acesta de pescuit. M-am lăsat și de el și de muște pentru foarte mulți ani, odată cu plecarea familiei din orășelul numit Câmpulung.


Cum erau muștele tradiționale din acea zonă? Mai pescuiți sau mai legați aceste modele tradiționale?

Mircea Daneliuc: Nu știu ce înseamnă ‟tradiționale”. Văd că se fac și azi și că funcționează. Erau mult mai simple, peștele nu cădea pe gânduri înainte să muște. Am impresia că nu se preocupa nimeni de denumirile lor englezești, un lucru util care mi-a fost inculcat, erau roșii, albastre, verzi, galbene, dar mai ales negre și ‟viespi”. Le păstrez o amintire duioasă. De câte ori am ocazia, cer să mi se facă la fel câteva, știind sigur că merg. Mă simt liniștit dacă le am în cutie, când nu cade nimic recurg la ce știu că-i bun. Tata lega muște, nu pricep cum reușea, pentru că n-avea menghină. Aprindea o veioză și se băga cu capul în ea. Eu n-am răbdare, nici ochi pentru acest lucru serios. Mi i-am stricat cu altele. Am, însă, pe cineva la Cluj care mă scoate din pană.


Cât de des reușeați și reușiți să mergeți la pescuit?

Mircea Daneliuc: Când avem casa pe malul râului, ieșeam și pe ploaie. Și pe tulbureală (evident, nu cu muște). Pe urmă, am uitat de pescuit o lungă perioadă; în Iași, unde ne mutasem nu se putea pescui decât la staționar, lucru de care nu-s bun și nici nu mă omor după el. Am avut alte ocupații de loazir până foarte târziu, când am început filmul Senatorul Melcilor. Filmam în jurul lacului Vidraru, era și Bâlea aproape, încă se putea pescui… Atunci s-a produs declicul numărul 2, la spinning, desigur. Chestia cu muștele era o amintire vagă, dar cunoscusem în zonă și câțiva muscari dedicați. N-aveam, însă, sculele care îmi trebuiau. Și, într-o zi, îmi vine cineva acasă cu o vargă nr. 7. C-ar fi găsit-o nu știu pe unde și nu era lămurit la ce folosește. Dă-o-ncoaʹ! I-am dat la schimb una de spinning și a plecat fericit. Am fugit imediat să-mi iau mulinetă și fir. Muște, ceva mai târziu. Curând mi-am dat seama că nu poți organiza partide cât de des ai dori, pentru că apele sunt braconate la sânge și nu intră în preocupările autorităților. Mai pui la socoteală că un biet păstrăvior costă mai mult ca un kil de somon, dacă iei în calcul carburantul, uzura mașinii și a anvelopelor, amenzile de pe drum, permisul, hotelul și restul. Dar poți să te-abții? Fugeam, la început, cum se arăta vreun timp liber, cu cortul, cum se putea, și mă întorceam aproape totdeauna dezamăgit. Peștele se rărise în mod alarmant, aproape de necrezut. Am combinat și cu spinning, nu era cu mult diferit. Ieșeam deja mult mai rar.


Preferați să mergeți singur sau cu prietenii?

Mircea Daneliuc: Ideal ar fi cu prietenii. Dar aceștia nu numai că se răresc cu vârsta, sunt și greu de găsit ca muscari. Majoritatea preferă staționarul pentru că are scăunel și poate fi înfrumusețat cu bere și mici; cât despre dormitul în cort, nu e chiar locul unde s-ar înghesui. Așa că înveți treptat să pleci singur sau cu soția. Îi cumperi un vraf de reviste cu integrame, așteptându-te să-ți spună din oră în oră că ai pescuit suficient și ar fi necesar un televizor. De aceea, singur pare mai confortabil, nu că ai prefera lucrul ăsta, dar aici ești adus. Găsești confrați cu aceeași resemnare în fața vieții, faci sportul acesta extrem fără să te țină nimeni de poale, ești în natură, te bălăcești în ea, speli creierașul și pleci când vrei tu.


Ați participat la concursuri de pescuit la muscă?

Mircea Daneliuc: Nu, nu-mi plac concursurile de nici un fel, sunt invenții mediatice, nu-mi fac nici o plăcere. Mă duceam, însă, a doua zi după competiție și sfătuiesc pe toată lumea să facă astfel, pentru că râul se îmbogățește de către Ocolul Silvic cu pește de la crescătorie și e încă în apă. Pe Săpânța, de pildă… concursurile se ‟organizează” ca și festivalurile. Am fost, în tinerețe, la vreo două competiții de știucă, n-a fost grozav, dar am putut să-mi schimb premiul pe o rotativă la care tânjeam. Altfel de concursuri se declanșează spontan între partenerii de pescuit ca să se stabilească un scor, știți despre ce vorbesc.


Care sunt apele unde vă place să pescuiți cel mai mult?

Mircea Daneliuc: Nu cele din patria sfântă, unde totdeauna ești în urma braconierilor. Sava, Râbnik, Una… Cei din fosta Yugoslavie s-au prins repede că peștele din râu, cum se spune, aduce mai mult folos decât cel din farfurie.
Drumul până acolo mi se pare aproape la fel de lung ca și cel până la Cârlibaba. Am fost acum vreo șase ani pe Bistrița și am avut două trăsături în trei zile. Și o cizmă tăiată în apă, c-un ciob…


Unde v-ar plăcea să pescuiți, dar nu ați ajuns încă?

Mircea Daneliuc: Suedia, Noua Zeenlandă, Chile…


Care este stilul preferat? Uscată, udă, nimfă...

Mircea Daneliuc: Uscată. Nimfele nu sunt o preferință, ci o necesitate. Dacă vrei lipani…


Vă legați singur muștele sau le cumpărați?

Mircea Daneliuc: Am apucat deja să vă spun că nu. Și că da.


Cum arată cutia de muște a domnului Daneliuc? Ce modele nu vă lipsesc niciodată?

Mircea Daneliuc: Dumnezeu știe… Viespile, parașutele, furnicile. Streamere.


Cum ați defini pescuitul la muscă? Cu ce l-ați compara?

Mircea Daneliuc: Cu cântatul la pian. E cel mai frumos și mai inteligent fel de a intra în natură. Mult mai plin de bucurie decât curlingul.


Considerați că mai avem râuri și pești pentru pescuitul la muscă?

Mircea Daneliuc: Nu prea. Dar în păcătoșenia mea, exercițiul lansetei se cere reacordat măcar la începuturile de primăvară.


Printre susținătorii exploatării de la Roșia Montană este un ministru ce ne vorbește despre lacurile cu cianuri din Europa unde sunt păstrăvi voioși ce înotată și se reproduc... Acesta este viitorul pescuitului la muscă în România?

Mircea Daneliuc: Omul e și el un braconier începător, cu ochelari scurți. S-a făcut ministru pentru o pensie care să-i permită a mânca pește când are dispoziții ecologice. Nimeni nu mai poate reface un râu cum a fost și nimeni n-are intenția asta. Megawații lor nu folosesc la nimic, decât că-i bagă în gașca patrioților veseli care se mai numesc și deștepți. Nemernicul care a distrus râul Capra din Făgăraș a construit și a prădat acolo fără autorizație de mediu. Cine credeți că i-a semnat-o post-factum? Femeia plumbă… Dreptate până la capăt!


Unde intenționați să pescuiți în 2014?

Mircea Daneliuc: Dacă Dumnezeu o să-mi fie prietenos, o să-mi arate, cu siguranță.


Ce cărți despre pescuitul la muscă ați recomanda celui care debutează în acest sport?

Mircea Daneliuc: Cărți de școală.