• Stacks Image 2530
  • Stacks Image 2531
  • Stacks Image 2532
  • Stacks Image 2533
  • Stacks Image 2545
  • Stacks Image 2564
  • Stacks Image 2590
  • Stacks Image 2591
  • Stacks Image 2592
  • Stacks Image 2593
  • Stacks Image 2611
  • Stacks Image 2612
  • Stacks Image 2627
  • Stacks Image 2628
  • Stacks Image 2635
  • Stacks Image 2641
  • Stacks Image 2642
  • Stacks Image 2647
  • Stacks Image 2648
  • Stacks Image 2649
  • Stacks Image 2650
  • Stacks Image 2651
  • Stacks Image 2652
  • Stacks Image 2653
  • Stacks Image 2654
  • Stacks Image 2655
  • Stacks Image 2656
  • Stacks Image 2657
  • Stacks Image 2658
  • Stacks Image 2659
  • Stacks Image 2660
  • Stacks Image 2661
  • Stacks Image 2662
  • Stacks Image 2663
  • Stacks Image 2664
  • Stacks Image 2665
  • Stacks Image 2666
  • Stacks Image 2667
  • Stacks Image 2668
  • Stacks Image 2669
  • Stacks Image 2670
  • Stacks Image 2671
  • Stacks Image 2672
  • Stacks Image 2673
  • Stacks Image 2674
  • Stacks Image 2675
  • Stacks Image 2676
  • Stacks Image 2677
  • Stacks Image 2678
  • Stacks Image 2679
  • Stacks Image 2680
  • Stacks Image 2681
  • Stacks Image 2682
  • Stacks Image 2683
  • Stacks Image 2684
  • Stacks Image 2685
  • Stacks Image 2686
  • Stacks Image 2687
  • Stacks Image 2688
  • Stacks Image 2689

30 de muște tradiționale și 30 de creații personale (P.'s …) legate de dl. prof. Vasile Pașca

Vasile Pașca



Profesorul Vasile Pașca este o prezență discretă în peisajul pescuitului la muscă. Nu are blog sau site, nu participă la discuțiile de pe forumurile pescarilor, iar referințele despre domnia sa sunt destul de rare. Însă, despre Vasile Pașca și realizările sale știu foarte mulți dintre pescarii la muscă. Unii îl cunosc personal și pescuiesc împreună, alții au întotdeauna în cutia lor câteva muște realizate de
Pupu Pașca la care apelează în situațiile cele mai dificile sau când vor să meargă la sigur, iar câțiva leagă după modele inventate și popularizate de același Pupu Pașca.

Despre domnia sa se vorbește întotdeauna la superlativ, iar micile imitații de insecte semnate de dânsul sunt caracterizate cu o singură expresie: „prinzătoare...”. Cele trei puncte de suspensie sunt întotdeauna prezente pentru a se evita folosirea gradelor de comparație și pentru a adăuga noi semnificații acestei etichete simple și inexacte. „Prinzătoare...” este o convenție de limbaj între pescari, utilă, ce facilitează rapiditatea comunicării. Altfel ar fi necesare întregi fraze pentru a te referi la muștele tradiționale legate de Pupu Pașca după modele ce se constituie într-o mică istorie a pescuitului la muscă din Carpați. La fel de multe lucruri pot fi spuse despre muștele Kerebe sau Musca de cânepă, modele ce ne reamintesc de Constantin Rosetti-Bălănescu, Ionel Pop, Sadoveanu sau celebrul brigadier Tapli Hojda. Iar despre patternurile create și legate de Vasile Pașca, precum Aschimodia, Elk Hair Aschimodia sau Cinderella, se pot purta discuții timp de ore întregi.

Am avut de curând deosebita plăcere să-l cunosc pe domnul profesor Vasile Pașca, să discut cu domnia sa despre pescuitul la muscă, să admir micile sale creații și să-mi acorde acest interviu.



E adevărat că „modestia e lucru mare”, însă, s-ar putea spune că dumneavoastră sunteți chiar prea discret în mica agoră a muscarilor.

Vasile Pașca: Nu cred că sunt modest din cale afară, dar nici nu-mi place să mă dau rotund. Sunt convins ca sunt alții, mulți alții, mai în temă decât mine. Am dat întotdeauna sfaturi pe cât m-am priceput, tuturor celor care mi le-au cerut.


Când ați început să pescuiți la muscă?

Vasile Pașca: Aveam 11-12 ani - pescuiam deja la păstrăvi, clasic, cu râmă - când tatăl meu și prietenii lui m-au luat la lipani pe Mara, apoi pe Valea Groșilor din Țibleș și cireașa de pe tort pe cursul superior al Ruscovei, una din cele mai bune ape de lipan și păstrăv din Ardeal. Asta în anii '60. Mentori mi-au fost tatăl meu și Mișka bácsi, asul muscarilor băimăreni.

În ceea ce privește muștele le-am furat singur privind la cele folosite de cei mari, apoi din revista Carpații, Vânătorul și pescarul sportiv, din scrierile lui Kerebe, Ionel Pop și alții.

Un moment deosebit a fost atunci când l-am cunoscut pe doctorul Ardeleanu, Bimbi, care-și făcea stagiul ca medic în Borșa, dar mai ales își desăvârșea practica de muscar pe Vișeu, care curgea în fundul curții dispensarului medical, așa că între doi pacienți... când venea câte un bolnav îl striga asistenta de pe verandă!

Asta a fost prin '78-'79 și a început atunci o trainică prietenie, dar mai ales un lung șir de ieșiri gen plecăm miercuri, nu știu când ne întoarcem, ieșiri care de multe ori începeau pe Crasna Vișeului, continuau pe Rica sau Socolău și se terminau pe Bistrița Aurie, în Bucovina. Așa am început să descâlcim ce muscă merge, cum merge, unde merge, când merge.

Apoi, într-o înserare de iunie s-a înfiripat în mintea mea imaginea muștei de burlău, privindu-le pe cele care zburătăceau încâlcit deasupra râului și pe care regretatul dr. Stoica, privind-o, uimit, a botezat-o scurt și irevocabil: Ce-i cu aschimodia asta?

Apoi, pas cu pas, s-au născut emergerul de iepure, Bimbi a inventat celebra Verde a lui Bimbi, Timberline , P.'s G.R.H.E.N., H.E. Wet și altele. Un alt prieten și-a adus din Cehoslovacia o enciclopedie, de fapt un manual de legat muște, dar nu voia nici în ruptul capului să o dea nimănui până când s-a lăsat convins de cineva nemuscar și voia să o vadă din curiozitate. De aici, folosind metoda spălării banilor, din individ în individ, a ajuns la mine - urmele i s-au pierdut pe parcurs - unde se află și în prezent.


Cum arătau râurile, sculele, muștele și pescarii în acea perioadă?

Vasile Pașca: Foarte pe scurt, râurile aveau apă, apa avea pește, paza era destul de severă, unele ape erau bine amenajate, pădurile aveau copaci, adică toate se aflau la locul lor. Acum...

Sculele - am plecat de la varga de alun, am ajuns apoi la vergi din bambus construit, alcătuite măiestrit de tatăl meu, un om cu mâini de aur - iar pescarii cu muscă considerau fiecare ieșire ca pe o sărbătoare deosebită. E drept că pentru a ajunge la 60-70 de kilometri pe Săpânța însemna 2-2,5 ore de mers cu mașina peste Gutâi sau 6 ore de mers pe jos peste munte. Pentru a ajunge la Ruscova ne zdrăngănea camionul IREM-ului câte 5-6 ore. Acest camion, un Molotov nou-nouț, condus de un șofer bătrân - Takács bácsi - avea misiunea nobilă și exclusivă de a duce la pescuit gașca de pescari de la IREM!


Omniprezentul internet nu exista.... Ce cărți sau reviste de specialitate se găseau?

Vasile Pașca: Cărți, reviste doar cele amintite mai sus, discuții interminabile cu cei vreo 6-7 prieteni muscari, câți eram la vremea aceea.


Care sunt apele preferate, cele mai îndrăgite râuri unde vă place să pescuiți?

Vasile Pașca: Se pare că trebuie să corectez puțin timpii din întrebarea dvs. Care sunt râurile unde mi-a plăcut să pescuiesc cândva. Pentru mine cea mai frumoasă vale din lume cunoscută mie a fost partea superioară a Bistriței Aurii. Mai visez și acum, uneori, panglica de aur a râului strălucind sub soare, ticsită de genele molizilor bătrâni de pe maluri, strânsă între abrupturile coastelor împădurite, lărgindu-se în padini cu covor de flori, lenevind în adâncuri sub pereți de stâncă, săltând zglobiu în repezișuri.

Astăzi, gatere cu dinți de oțel ronțăind flămânde carnea pădurilor, munți de rumeguș, pete unsuroase de motorină și, desigur, case de vacanță de boieri mari, înconjurate artistic de sticlirea civilizată a ambalajelor de sticksuri, de peturi de bere, de votcă contrafăcută, cutii de conserve, pamperși și tampoane, din loc în loc plantate strategic baruri din trei scânduri, pub-uri și BMW-uri la tot pasul... Adio, frumoasă vale a Bistriței Aurii!

Ruscova, cu cele trei ramuri principale ale sale, Rica, Socolăul și Repedea, odinioară pline de pește, astăzi câte un firicel de apă înconjurat de peisajul selenar al exploatărilor forestiere.

Săpânțele, râulețe celebre, astăzi cu apă numai la viiturile ploilor torențiale. Valea Bradului, Runcul Izvoarelor sunt doar amintiri palide ale râurilor de altădată, ascunzându-și și apa puțină în tuburile de beton ale aducțiunilor la microhidrocentrale. Crasna Vișeului, pe care în zilele bune se putea prinde ușor suta de lipani de măsură, Băița, râulețul distracțiilor de după-amiază plin de indigeni negri, bătăioși, Mara, cu luncile ei albite de margarete ca zăpada sunt astăzi albii seci de bolovani albiți de arșița verii.

Superbele ape din Apuseni, Someșul Rece, Someșul Cald, Belișul, Valea Iadului, Drăganul, Răcătăul, Crișul Pietros, Crișul Repede, Arieșul, se mai încăpățânează să ascundă în undele puține, poluate sau adunate în hăul barajelor câte un păstrăv, câte un lipan, ca și Vaserul din Maramureș, dar se sting și ele încet, încet, sub tăvălugul civilizației.

Apele din Bucovina, începând cu Țibăul și Neagra Broșteni, care până prin anii '90 - '95 aveau atâta pește că te mirai unde încap - stăteau peștii literalmente în straturi - Cârlibaba, Dorna, Dornișoara, Moldova superioară curg sau urmează să curgă ascunse de lumina soarelui pe sub pământ, să hrănească salba de microhidrocentrale absolut ineficiente.

Și alte ape, și alte drame cutremurătoare...

Cele câteva rămase încă nesiluite, Gurghiul, Târnava superioară, Vaserul, câțiva afluenți ai Mureșului între Toplița și Reghin se mai bucură de ocrotirea câtorva oameni inimoși, dar cât timp, cât vor mai scăpa de lăcomia banului? Puțini, cred eu.


Să vorbim și despre competițiile de pescuit...

Vasile Pașca: Împreună cu câțiva prieteni muscari din Baia Mare am fost primii care am inițiat seria de concursuri de pescuit cu muscă artificială în 1986. Cu bucurie pot spune că acest început timid a înflorit apoi prin organizarea de competiții de către alți muscari inimoși din Mureș, Suceava, Bihor, Cluj și, mai nou, Harghita. Am participat și eu la aceste concursuri până prin anul 2000, am fost și premiat de 4-5 ori, a fost bine, a fost frumos cu toate că nu au lipsit nici matrapazlâcurile unora pentru a scoate câștigător pe domnul inginer X, sau pe Y, care trebuia musai să câștige. Au început apoi să apară acei indivizi cu mașinile lor de teren 4x4, care nu prea prind pește, dar uite ce scule am și ce frumos sunt îmbrăcat și care mai au și pretenții de nababi atotștiutori. Unul și-a strâns furios calabalâcul de vreo 50 de mii de euro și a plecat într-un nor de praf pentru că a fost repartizat să doarmă la parterul, nu la etajul unei casuțe la un camping pe Someșul Cald... Să-i lăsăm să-și facă mendrele!


Cum arată partida ideală de pescuit pentru Vasile Pașca?

Vasile Pașca: Să fie oare partidele de pe Crasna, Rica sau Țibău când prindeam câte 100-150 de pești într-o zi? Nu prea știu, deoarece îmi aduc aminte cu plăcere de câte o înserare de august când zăpăceam nu mai mult de 4-5 pești - dar pești! - ridicați ca submarinele la White Moth sau Blue Upright. Sau zilele scurte de octombrie aurite de soarele obosit când cei câțiva lipani cocoșați prinși cu Timberline sau Gordon Quill Nymph păreau că iau câte un bolovan în brațe până să poată fi ridicați din vălurelele înroșite de reflexul făgetului de pe maluri... Nu știu....


Cum a evoluat pescuitul la muscă din România în ultimele decenii? Ce a pierdut și ce a câștigat?

Vasile Pașca: Scurt... Dacă până la începutul anilor '90 apele de munte aflate sub oblăduirea silvicilor erau totuși păzite, amenajate și unele din ele populate periodic, aveau pește, situația s-a schimbat apoi în rău, defrișările, microhidrocentralele, braconajul cu toate mijloacele posibile și dezinteresul autorităților datorat în mare parte legislației haotice au dus la situația dezastruoasă de acum.

Pescuitul la muscă a câștigat mulți adepți - ce vreți, moda - dar a pierdut obiectul său principal: PEȘTELE!


Care credeți că sunt principalele probleme cu care se confruntă pescuitul la muscă?

Vasile Pașca: Pescuitul la muscă se confruntă tocmai cu cele amintite mai înainte. Pe de altă parte mulți pescari se reprofilează pe pescuitul cleanului și avatului, poate și al știucii, acest pescuit oferind încă posibilitatea unor capturi atât pe râuri, cât și pe lacuri de acumulare. Cei încăpățânați preferă să iasă de 2-3 ori pe an în Suedia, Austria, Bosnia, Cehia, Slovenia, sau Polonia. Dai un ban, dar stai în față! Ăia de ce pot avea și ape și pește? Dacă până și cei din Ungaria, care nu au de fapt nici o apă de munte, au reușit să amenajeze niște pâraie precum Ciorogârla - Pinka, Gyöngyös, Sajo etc.- în care pot prinde păstrăvi indigeni și curcubei - și ce păstrăvi! - pe noi ne lasă nepăsători debandada generală legată de mediu și natură. Apropo, Roșia Montană, Romaltyn-ul e aceeași societate cu Aurul, responsabilă de poluarea cu cianură din 2000 de la Baia Mare și altele...


Unde nu ați mai pescuit demult și v-ar face plăcere să pescuiți?

Vasile Pașca: Nu știu, deoarece nimic din ce a fost nu mai este.


Care au fost primele muște pe care le-ați legat? Cum a debutat acest hobby îngemănat cu pescuitul la muscă?

Vasile Pașca: Primele mele muște le-am legat după cum m-a dus capul și degetele pe cârlige cu paletă într-o colibă din fundul grădinii casei în care locuiam atunci. Aveam 11-12 ani. Primul lipan prins - pe Mara - l-am scos cu o astfel de muscă făcută din ață de cusut galbenă cu cerclaj de ață verde și câteva fire de pană surie. Atunci s-au deschis pentru mine cerurile! Spionând apoi prin cutiile seniorilor, prin reviste, mai apoi în cataloage, manuale și mai ales observând insectele din natură - studiam cu lupa musca de burlău, musca de urzici, nimfele și larvele de sub pietre - s-a înfiripat în minte imaginea emergerului din păr de iepure, G.R.H.E.N., H.W. Wet, musca de urzică, Gordon Quill, Cinderella și celelalte. Acestea îngemănate cu un fel de simț inexplicabil a ceea ce trebuie să fie bun au dus la seria de muște eficiente luate de la alții sau pritocite de mine. Unele s-au dovedit a fi bune, altele n-au plătit nici cât o ceapă degerată.


După diversitatea modelelor tradiționale pe care le legați, am putea spune că ați pescuit la muscă în toate zonele și apele din Carpați?

Vasile Pașca: Nu, nu am pescuit decât în apele din Transilvania și Bucovina, nu am trecut niciodată Carpații în sud. Am mai fost de câteva ori în Ungaria, Slovacia și Polonia.


Care credeți că ar fi cea mai bună caracterizare a muștelor tradiționale?

Vasile Pașca: Muștele tradiționale sunt - în opinia mea - aproape toate muște de sinteză având caracteristici ale mai multor insecte și de aceeea cred eu se prinde bine cu ele pe orice apă și în orice anotimp.


Cum ați descoperit aceste patternuri de muște tradiționale?

Vasile Pașca: Spionând. Pe râu, în cărți, reviste, cutii cu muștele altora, din câte o vorbă scăpată de un localnic. Pe unele le-am reprodus aidoma, pe altele le-am ajustat după mintea mea și împreună cu gașca mea de prieteni muscari le-am testat pe ape diferite. Văzând, vorbind și, mai ales, citind, uneori printre rânduri, am furat de la pescari țărani, pădurari sau grand seniori ai muscăritului ceea ce lăudau aceștia, muștele lor preferate.


Din ceea ce știți, se mai pescuiește azi la tradiționale? Au intrat acestea într-un con de umbră?

Vasile Pașca: Prea puțin, cred eu. Suntem abia câțiva din cercul nostru de amici care ne mai înjosim să punem pe strună Orange Spider, o Cânepă sau Kerebe. Societatea de consum își spune și aici cuvântul, oferta de noutăți cuprinde zeci, poate sute de mii de muște nemaicrezute. Unele excelente, altele de prins mai mult pescari novici decât pește. Am auzit că un celebru legător de muște din București face muște „unicat”!...


Spuneți-ne despre patternurile create de dumneavoastră. De obicei pescarii leagă o muscă după o anumită rețetă. Însă cum se ajunge la un model nou și mai ales „prinzător”?

Vasile Pașca: Rețeta este să găsești forma, culoarea, mărimea și nu în ultimul rând materialul - foarte important! - a căror îmbinare să ducă la crearea unei muște bune. Uneori parcă mă cuprinde un fel de neastâmpăr ce mă îndeamnă să leg o muscă într-un anumit fel, dintr-un anumit material. Este vorba de un simț pe care nu-l pot defini, ceva bizar, dar de nestăpânit.


V-aș întreba ce rol joacă în procesul de realizare a unui nou pattern cunoștințele de entomologie, observarea insectelor prezente pe râu sau modul în care peștii se hrănesc, condițiile meteo...?

Vasile Pașca: Eficiența unei muște anume este determinată indiscutabil de o serie de factori variați și variabili. În rest, hazardul. Nimerești sau nu nimerești. Rol important îl au și observațiile directe: apă limpede - merge la.... apă tulbure - am observat că se prinde chiar binișor cu P.'s G.R.H.E.N. (lipan, nu și păstrăv), cu Orange Spider mai ales pe ploaie sau imediat după, pe caniculă cu Red Upright II, Verde Bimbi, pe vânt și frig, chiar îngheț, cu P.'s Black Quill, Willow Fly.

Primăvara nimfe mari, emergere ude, vara dimineața nimfe, după-amiaza ude, seara uscate ca White Moth, Blue Upringht, B.W.O, Henryville Special - asta merge cam întotdeauna pe apă și vreme bună -, toamna nimfe mici, colorate, la amiază muște de quill mici, dar și Viespe roșie, Cânepă, iarna în special larve din Body Stretch galbene, portocalii, roșii - mai ales la curcubei.


Câteva cuvinte despre materialele pentru montaj preferate...

Vasile Pașca: Dubbingurile prefer să le vopsesc singur din păr natural de iepure de câmp, iepure de casă, bizam, nurcă, vulpe mai ales de pe ureche sau de pe partea inferioară a picioarelor, dar folosesc și materiale sintetice de la modesta melană, la cele sofisticate: Spectra dubbing, Ice dubbing, Lite Brite, Syntetic Peacock, un material excelent pentru nimfe numit SLF, liță sau beteală colorată simplă sau sidefie, Body Stretch pentru spatele sau corpul larvelor.

Penele - o veșnică problemă - de la penele de cocoș sau găină indiană, la cele genetice - dar nu la orice! - pene de rață sălbatică pentru aripi și quill, de fazan și făzăniță, potârniche, sitar, turturică, porumbel gulerat, becațină, graure, gaiță, la cele de curcan de diferite culori, la cele de păun și struț, respectiv casoar și emu.

Pentru nimfe și muște ude folosesc cu succes mult hulita lână de oaie, cânepa este făcută din fuior de cânepă, altele se fac din rafie sintetică sau naturală. Ața de montaj este ață obișnuită găsită în comerț, eu o prefer pe cea nerăsucită bine cerată cu un amestec pe care-l fac eu cu 70% ceară de albine și 30% sacâz.

Fiecare material are caracteristica sa atunci când este ud, fapt important și de avut în vedere.


Din multele modele concepute și legate de dumneavoastră, care vă sunt cele mai dragi? Cele de care vă leagă anumite amintiri..

Vasile Pașca: Emergerul de iepure, Timberline, Orange Spider, Aschimodia, Cinderella, Willow Fly sunt muște care nu m-au înșelat niciodată, cu care am pescuit frecvent si cu care cred că am prins cei mai mulți pești.


Care sunt modelele ce nu vă lipsesc niciodată? Preferați la nimfă, udă sau uscată?

Vasile Pașca: Sunt cele de mai sus, la care aș adăuga Henryville Special, Red Upright II, P's Black Quill, Verde Bimbi, Potârnichea Deschisă, Gordon Quill. După prima jumătate de oră se lămurește de obicei dacă peștii preferă nimfă, udă sau uscată. Îmi place însă să pescuiesc puțin mai ciudat, să zicem cu o nimfă în vârf și o uscată la 60-65 de centimetri deasupra și pe care mă străduiesc să o țin la suprafața apei. Este greu de pescuit așa, dar, în general, vara merită.


Cum și cu ce modele abordați o apă necunoscută?

Vasile Pașca: Cam după aspectul, caracteristica râului și după momentul din zi, anotimp. Dar în general oarecum la întâmplare, după simț.


Vă adresez și „tradiționala” întrebare referitoare la planurile de viitor în ceea ce privește pescuitul la muscă?

Vasile Pașca: În condițiile date nu am planuri. Mai leg câte o muscă și trăiesc din amintiri.


Celui care ar dori să înceapă să pescuiască la muscă, ce sfaturi i-ați da?

Vasile Pașca: În primul rând să ceară sfatul unui muscar vechi și serios privind sculele de achiziționat. Nu tot ce strălucește și este scump este și bun. Să-și găsească un mentor calm, răbdător și dezinteresat. Să-l asculte, să-i urmeze sfaturile, dar să se lase condus și de propria lui personalitate.