• Stacks Image 5827
  • Stacks Image 5828
  • Stacks Image 5829
  • Stacks Image 5830
  • Stacks Image 5831
  • Stacks Image 5832
  • Stacks Image 5833
  • Stacks Image 5834
  • Stacks Image 5835
  • Stacks Image 5836
  • Stacks Image 5837
  • Stacks Image 5838
  • Stacks Image 5839
  • Stacks Image 5840
  • Stacks Image 5841
  • Stacks Image 5842
  • Stacks Image 5843
  • Stacks Image 5844
  • Stacks Image 5845
  • Stacks Image 5846
  • Stacks Image 5847
  • Stacks Image 5848
  • Stacks Image 5849
  • Stacks Image 5850
  • Stacks Image 5851
  • Stacks Image 5852
  • Stacks Image 5853
  • Stacks Image 5854
  • Stacks Image 5855
  • Stacks Image 5856
  • Stacks Image 5857
  • Stacks Image 5858
  • Stacks Image 5859
  • Stacks Image 5860
  • Stacks Image 5861
  • Stacks Image 5862
  • Stacks Image 5863
  • Stacks Image 5864
  • Stacks Image 5865
  • Stacks Image 5866
  • Stacks Image 5867
  • Stacks Image 5868
  • Stacks Image 5869
  • Stacks Image 5870
  • Stacks Image 5871
  • Stacks Image 5872
  • Stacks Image 5873
  • Stacks Image 5874

Gheorghe Cerbu

Stacks Image 5914
Lacul Brădișor, cu o suprafață de 229 ha și cu o adîncime maximă a apei la baraj de 57 m, situat la altitudinea de 452 m, se întinde pe o lungime de 6 km. Pe lac și pe malul lui stîng, în Poiana lui Dumitru, a luat ființă cel mai mare complex salmonicol din țară. Este format dintr-o păstrăvărie la sol, compusă din casă de incubație cu troci, bazine pentru creșterea puietului și a reproducătorilor, și dintr-o secție de creștere a păstrăvului de consum în viviere flotante pe lac. Păstrăvăria la sol este alimentată de apa pîrîului Păscoaia și din cea a pîrîului Teiu care străbate poiana. Accesul se face pe un drum care pleacă de la capătul din aval al barajului Brădișor și după ce urcă 800 m coboară în poiană.” Paul Decei - Drumețind pe văile apelor repezi - Ed. Sport-Turism 1989
Stacks Image 5880
Aici îl întâlnim pe inginerul Gheorghe Cerbu, cel care timp de 30 ani a condus Complexul Salmonicol Brădișor. Două imagini imposibil de separat. Cu un an înainte de pensionare, dl. Cerbu caută să salveze o mică parte din ceea ce a fost odată cel mai mare complex salmonicol din sud-estul Europei. Dezinteresul autorităților, lipsa investițiilor, jocurile politice, ochii ageri ai celor care sunt interesați de potențialul imobiliar al complexului, platformele plutitoare trase la mal și valorificate ca fier vechi, inundațiile din 2014... sunt elementele ce alcătuiesc imaginea unui câmp de bătălie și a unei cetăți aflate sub asediu. Din colectivul de la Brădișor au mai rămas trei oameni care prin munca și eforturile lor fac ca Mitul lui Sisif să pară o glumă. Știu că vor câștiga bătălia numai dacă complexul funcționează.
Stacks Image 5886
9 noiembrie 2015. Apa curge în câteva bazine. Este primul semn al reluării activității la secția de la sol. A fost închisă în 2014 din cauza inundațiilor și a colmatării galeriei de aducțiune a apei din pârâul Păscoaia. Imposibilul s-a transformat într-o mică victorie de etapă. O mașină de triat pești, importată din Franța înainte de 1989, repartizează în trei bazine păstrăvii în funcție de dimensiunile la care au ajuns. Unul dintre angajați verifică un aerator scufundat într-un mic bazin alb, o doamnă muncește pe ultima platformă funcțională situată în mijlocul lacului. Restul platformelor sunt trase la mal, urmând să fie tăiate.
Stacks Image 6080
Remorcherul Milostea, cel cu care se deplasau enormele plute metalice pe suprafața lacului, este pe mal. Urmează să fie scos la licitație, dar, probabil, va sfârși tot la fier vechi... nu sunt mulți cumpărători de remorchere în creierii munților.
Stacks Image 5890
Două puncte se mișcă pe puntea platformei. Sunt câinii care păzesc peștii din viviere. Nu au coborât niciodată pe pământ... o interpretare canină și extrem de realistă a scenariului filmului The Legend of 1900.
Stacks Image 5894
Plasa fixată de marginea dreptunghiului coboară în apă 5 metri. Un mincioc enorm în care se zăresc câteva umbre... lostrițele de la Brădișor, ultimele exemplare. Sunt singurele urmașe ale programului de protejare a lostriței și de reproducere a acesteia în captivitate, început în 1957.
Stacks Image 5898
Acum mă căznesc pe cont propriu să le înmulțesc în primăvară... să vedem cum. Platformele plutitoare sunt deja puse la casare, urmând să fie valorificate. Să văd dacă pot să opresc un modul, câteva viviere. Nu ar fi probleme cu cei de la Mediu, pentru că lostrița mănâncă doar hrană vie, e cu totul altceva. Să vedem cum pic la înțelegere cu cei din conducere ca să oprim un modul numai pentru lostrițe. Mai avem câteva exemplare de lostriță care se pot reproduce în primăvară și astfel să avem material biologic pentru toată țara.”
Stacks Image 5902
Plec după 3 ore. Lângă baraj, indicatorul „ATENȚIUNE! ZONĂ DE PROTECȚIE SANITARĂ” stă deasupra unei mări de deșeuri. De acolo pornește conducta ce alimentează cu apă Râmnicu Vâlcea. Construirea acesteia a dus la desființarea unei părți din păstrăvăria Brădișor cu toate că studiile făcute pe durata câtorva ani au constatat că păstrăvăria nu poluează.
Stacks Image 5906
Cei de la Mediu și Ape nu par preocupați că localitățile din amonte de baraj nu au sistem de canalizare... o apă cu reziduri menajere și pet-uri pare preferabilă uneia cu păstrăvi. Desigur, FOTOGRAFIATUL INTERZIS!
Stacks Image 5910
Ați fost prezent la Complexul Brădișor de la început?

Gheorghe Cerbu: După ce am terminat Facultatea de Silvicultură de la Brașov am fost repartizat la Ocolul Silvic Băbeni, din județul Vâlcea. Am stat acolo 5 ani, după care am venit la Ocolul Silvic Brezoi. În 1984 a început proiectarea Complexului Salmonicol Brădișor, am fost numit diriginte de șantier, iar din '88 am rămas în cadrul complexului salmonicol la exploatare. Am fost la Brădișor de când a luat ființă, toate piesele și utilajele au fost transportate sub semnătura mea, majoritatea vagoanelor soseau în gara Lotru cu piese de la ICPRONAV Galați, cei care au proiectat o platformă și un modul, iar restul de 7 platforme au fost făcute de ISPIF Galați.


Cum s-a decis amplasarea complexului pe lacul Bradișor?

Gheorghe Cerbu: Prin '83 a plecat de la Direcția Silvică Râmnicu Vâlcea directorul de atunci, un tip foarte isteț, care s-a transferat la ICAS Pitești, iar în locul dânsului a venit Văduva Ion. Acesta se ocupa cu probleme de vânătoare și pescuit pe vremea respectivă, aranja vânătorile pentru delegațiile străine, dar a avut un accident de vânătoare, a fost alicit într-un ochi, ulterior a fost transferat la Vâlcea. El a fost plecat pe vremurile acelea în străinătate, a văzut pe undeva așa ceva și a zis să facem și noi un complex salmonicol. A chemat la dânsul pe responsabilul cu vânătoarea și salmonicultura de la Inspectoratul Silvic Vâlcea, inginerul Greiere Ion, au făcut o adresă către minister, ministerul a fost de acord, a aprobat și a comandat proiectarea la ICPRONAV Galați și ICAS București.


Era cel mai mare complex de creștere a păstrăvului din sud-estul Europei?

Gheorghe Cerbu: Din documentație rezultă că a fost cel mai mare complex salmonicol din sud-estul Europei în momentul proiectării, în 1984, cu o capacitate de 110 tone producție anuală. Noi am reușit să producem ani de zile peste suta de tone de păstrăvi, într-un an am produs 121 de tone marfă vândută și încasată, plus 74 de tone pe stoc.


De unde ați adus primii pești?

Gheorghe Cerbu: Am adus pești din toate păstrăvăriile Ministerului Silviculturii care aveau capacități mai mici. Am reușit să trec prin toate păstrăvăriile din țară, să cunosc și să vorbesc cu majoritatea păstrăvarilor care lucrau pe vremea aceea, a fost o experiență deosebită. Am adus pești de la Firiza, de la Săpânța, din Câmpul Cetății... de acolo am luat niște curcubei foarte frumoși, dar, din păcate, le-au pus mai mult anestezic decât trebuia și când au ajuns aici am constatat că înotau pe verticală. De la Gilău am adus păstrăv fântânel, exemplare deosebite. Ni se punea la dispoziție un elicopter militar, 2 săptămâni primăvara și 2 săptămâni toamna, fără să ne coste 1 leu, pentru a aduce material biologic, să creăm linii de reproducători. S-a depus mult efort, foarte multă muncă. Nu sunt un nostalgic, dar atunci era mult mai multă disciplină, corectitudine și ordine. Acum, nu.


Brădișorul producea doar pentru consum sau și pentru populări?

Gheorghe Cerbu: La început Brădișorul producea doar păstrăv de consum. După aceea am trecut și am pescuit industrial în lac, în amonte pe Latorița, în lacul Galbenu și Petrimanu am prins păstrăvi indigeni de aici, din zonă. Pe aceștia i-am reprodus pentru repopulări. Și la ora actuală suntem singurii din țară care avem 4 tone de păstrăv indigen, în al doilea și al treilea an de viață, apți pentru repopularea apelor. Cine dorește poate să vină să cumpere la 20 de lei kg, să facă repopulări cu indigen care deja intră în bătaie luna viitoare. Icrele depuse anul acesta nu vor fi viabile, dar cele de la anul, dacă peștii scapă, vor fi apte pentru reproducere. Avem indigen viu și le dau tot concursul celor care sunt interesați, să-l poată transporta.


Cum ați început să creșteți lostrițe?

Gheorghe Cerbu: În perioada '79-'80 noi am construit cu muncă voluntară, cum era pe vremuri, o păstrăvărie micuță pe pârâul Păscoaia cu 4-5 bazine. Pe vremea respectivă a fost numit la Vâlcea prin-secretar Theodor Coman. Dânsul, la o ședință unde era prezent și fostul meu șef, inginerul Huidulescu, a spus că avem multe ape, dar că nu există nici o păstrăvărie. Cu muncă patriotică și fonduri de pe unde s-a putut am făcut câteva bazine... E adevărat că aveam utilaje, se construiau hidrocentralele în zonă, se lucra la barajul Brădișor și la galeria de fugă a apei, astfel că existau utilaje.

Acolo am crescut pentru prima dată lostrițe. Am adus icre de lostriță de la Ceahlăul, le-am dus la un incubator pe Repedea, era la Ocolul Silvic Latorița care nu mai există, inginer era Ștefan Feș, un pasionat pescar la muscă. Lostrițele au eclozionat acolo, am adus puietul alevin la păstrăvărie, l-am introdus într-o topliță.

După 5-6 luni, șeful de ocol vine la birou, parcă îl și văd, într-un balonzaid cum avea Columbo, și scoate din buzunar o lostriță, nu cred că avea mai mult de 12 cm lungime. La jumătate era lovită, concasată, ca și cum ar fi fost prinsă cu ceva lat de 1 cm. Înota greu în apă și am prins-o. Am crezut că am lovit-o eu cu nuiaua. Am vrut să le văd și am băgat un băț în apă. Ce să-i spun... Ați lovit-o, n-ați lovit-o, asta este. Am plecat la păstrăvărie și am găsit vreo 4 rațe ale păstrăvarului pe care le lăsase acolo... rațele le prindeau prin vegetație. Câte au mâncat și câte au murit, nu știu. A doua zi le-am încărcat în hidrobion și am introdus vreo 19 în lacul Petrimanu și vreo 49 în lacul Brădișor, unde apa se acumulase deja.


Când ați adus lostrițe în Complexul Brădișor?

Gheorghe Cerbu: După '90 m-am ocupat să cresc lostrițe în Complexul Brădișor. Am adus 9 exemplare de o vară de la păstrăvăria Ceahlăul, ulterior am avut și alte serii, de vârste diferite. Ca să le reproduci trebuie să ai lostrițe de diferite vârste, deoarece se poate întâmpla ca dintr-o generație de 15 exemplare, 11 să fie doar masculi. Anul următor poți avea situația inversă. Lostrițele încep să se reproducă de la 5-7 ani, depinde de hrănire, de temperatura apei, sunt mulți factori ce influențează.

Aici am produs mii de puieți de lostriță. Problema e că în prima perioadă de viață, după absorbirea pungii viteline, nu aveam cu ce să-i hrănesc. M-am căznit să-i trec în toplițe, am format câteva toplițe în incinta unității, mai secret, așa, să nu prea știe toată lumea. Doar că foarte mult puiet cădea pradă atât mierlelor de pârâu, cât și șerpilor, care sunt în număr foarte mare. Poate că nimeni nu mă va crede, dar am observat că și codobatura este un prădător avid. Este foarte isteață, stă pe câte o ramură, își mișcă foarte frumos codița, peștii au impresia că le pică ceva și îi prinde imediat.

Acum câțiva ani de zile am fost trimis de RNP în Slovenia, împreună cu șeful pe probleme de salmonicultură de la Regie și cu fostul director. Acolo am vizitat două păstrăvării, una era a Facultății de Horticultură, iar cealaltă era privată. În viața mea nu am văzut atât de mult puiet de lostriță, o casă de incubație foarte micuță, dar cochetă. Am văzut sistemul de alimentare cu apă a casei de incubație care mi-a plăcut, niște vase de plastic de 300 de litri și sistemul deschis de alimentare cu apă printr-un canal. Aveau numai puiet de lostriță și de lipan eclozionat în casa de incubație. Pe un perete era prinsă o scândură unde erau trei vase cu lichide de diferite culori, de la un roșu portocaliu până la incolor. Lângă ele era un creuzet cu o etichetă. Am întrebat cu ce le hrănesc și mi-au spus că folosesc un anumit tip de artemia, în cele trei vase fiind larve de artemia în diferite stadii de dezvoltare. M-am uitat pe creuzetul respectiv și, anul trecut, am reușit să procur acel tip de artemia. Doar că, din păcate, mare parte din lostrițele de la Brădișor au fost redistribuite și nu am avut cui să-l dau. Sper ca din exemplarele pe care le mai am să pot obține puiet și să-l trec ușor peste primele stadii de viață.


Complexul Brădișor nu a avut foarte mulți prieteni, cu atât mai puțin Agenția de Mediu și Apele Române...

Gheorghe Cerbu: Niciodată nu a avut prieteni. Agenția de Mediu împreună cu Garda de Mediu, înainte de a-și da acceptul să se ia din Brădișor apă potabilă pentru municipiul Vâlcea, au comandat un studiu de impact, nivelul 1 și 2, la un institut de cercetări din București. Au analizat câțiva ani de zile înainte de a se lua apă și, întâmplător, a ajuns și la mine un exemplar din studiile respective. Din acele studii rezultă că păstrăvăria nu poluează.

Între timp dânșii au preluat apă. La câtva timp, politicul a început să ne lucreze, ceva nu le-a convenit. În afara de datele care arată că păstrăvăria nu poluează, în aval de noi există o stație de tratare conform normelor UE, la Valea lui Stan. Fac o paranteză: știm cu toții de unde izvorăște Dunărea, știm cu toții ce antrenează pe parcurs, ce vase și barje de tot felul circulă... cu toate acestea Galațiul și Brăila, ca să dau doar două exemple, iau apă din Dunăre. Nimeni nu s-a văitat de calitatea apei preluate, iar acolo nu sunt stații de epurare atât de performante ca cea de aici.

Au venit cei de la Garda de Mediu și ne-au aplicat o amendă. Nu au vrut să ne mai elibereze autorizație de funcționare. Eu am depus documentația pentru a primi autorizația, am plătit și taxa, am rămas cu chitanța, dar și cu o jumătate de miliard amendă. Acea jumătate de miliard a fost imediat plătită, nu am ieșit pe pierdere nici în acel an, dar singurul lucru care m-a deranjat a fost că s-a lucrat tacit și cu bătaie lungă.

Anul următor au venit și ne-au mai dat încă o amendă. A apărut și o hotărâre a prefecturii prin care se cerea Apelor Române să se ocupe, să ne scoată afară din apă. Au venit și Apele și au început să ne toace mărunt, să ne limiteze producția, să nu mai producem 100 de tone și să scădem an de an, astfel încât să scoatem platformele la mal.

În al treilea an au venit cei de la Garda de Mediu, ne-au mai dat o jumătate de miliard, ne-au luat banii, nu ne-au mai dat autorizație, iar la punctul doi din procesul verbal au menționat scoatera imediată la mal a platformelor. Am mers la Direcția Silvică, am discutat cu directorul, am chemat și juristul. Trebuia să încheiem un ciclu de producție, nu aveam unde să scoatem atâta pește, să-l valorificăm imediat. Erau peste 100 de tone de păstrăv. Așa că am făcut plângere doar la punctul doi, nu pentru amendă, ci pentru scoaterea imediată la mal. S-a prezentat juristul, a fost întrebat cât durează un ciclu de producție, a spus că inginerul Cerbu știe, așa că am primit o citație acasă. Am plecat pregătit la tribunal și în instanță am prezentat și studiile de impact, depunând documentele la dosar. Am câștigat, am câștigat și recursul de la Vâlcea, a rămas definitiv și irevocabil că păstrăvăria de la Brădișor nu poluează. Am depus din nou documentația pentru eliberarea autorizației, nu m-am lăsat, m-am luptat cu dânșii. Într-un final am primit de la Mediu o hârtie conform căreia Complexul Brădișor corespunde din punctul de vedere al Gărzii de Mediu, dar că ne pot elibera autorizația de funcționare doar după ce o avem pe cea de la Apele Române. Între timp la Legea Apelor Române au fost aduse modificări, apărând un articol conform căruia pe lacurile de acumulare care sunt sursă de apă potabilă nu au voie să existe păstrăvării... deci, m-au aranjat perfect!

Dar eu știu că nici o lege nu se aplică retroactiv. Noi existam în momentul în care ei au venit să introducă aducțiunea pentru a lua apă potabilă. Conform legii noi, ar trebui să fim despăgubiți. Am reușit să-l aduc aici pe ministrul mediului, dar guvernul s-a schimbat luna următoare... am rămas tot așa. Acum am promisiunea că va rămâne doar secția de la sol.


În 2014 ați avut și inundații...

Gheorghe Cerbu: Inundația le-a dat apă la moară tuturor „prietenilor” mei care au vrut ca Brădișorul să dispară. A crescut apa peste bazinele de la sol, ne plimbam cu barca pe deasupra lor, anexele erau pline de apă, în casa de incubație apa intra pe geamuri. A fost o catastrofă, am dus-o fantastic de greu. În perioada respectivă mi-au dat oamenii afară, i-au trecut în șomaj, i-au redistribuit la alte ocoale cu salariu minim pe economie. Sursa de alimentare s-a colmatat, paguba era de câteva miliarde. S-au scos de pe lacul de acumulare 800 de metri cubi de lemne. Dacă nu era păstrăvăria, se blocau deversoarele de la baraj, trecea apa peste el.

Ulterior toți fugeau de răspundere. Suma era mare și nimeni nu voia să semneze dosarul în care erau inventariate pagubele. Că de ce a rămas doar atâta... Parcă adusesem eu apa și eram vinovat că crengile au spintecat plasele de la viviere, fabricate în '87-'88 și răscoapte de vreme. Norocul a fost că atunci când a început inundația eu am chemat Poliția și Parchetul din Brezoi care au făcut și ei constatări. Nu aveam nici o vină. Am depus și rapoartele lor la dosar și astfel am reușit să rezolv problema.


Care este situația în prezent?

Gheorghe Cerbu: Acum sperăm să repornim secția de la sol, să producem în jur de 10-20 de tone. La ora actuală indigen avem câteva tone, o să opresc un lot de 1000 de exemplare ca să putem produce material biologic pentru repopulări. Desigur, vom crește curcubeu și fântânel pentru consum.

Problema e că nu am oameni. Aici am un om ziua și un om noaptea. La Milostea un singur om, plus o fabrică de hrană granulată... un singur om face și pază și hrană pentru urs și mistreț.

Îmi pare foarte rău de colectivul pe care l-am avut, oameni excepționali și foarte bine pregătiți profesional. M-am zbătut până la Dumnezeu să-l aduc pe unul dintre ei înapoi, pentru că nu aveam cum să le dau concediile celor trei angajați pe care-i avem. Am 10 tone de pește la vânzare, cum să scot eu atâta pește cu un singur om?!


Credeți că vom mai întâlni lostrițe în râurile din România?

Programul de reproducere în captivitate a lostriței a început în 1957, de-a lungul vremii au fost mai multe păstrăvării în acest program. Noi am început în '90, iar în 2014 eram singura păstrăvărie unde se mai creșteau lostrițe. Nimeni nu a venit niciodată să ne ajute cu ceva, să ne întrebe ceva. Dacă au venit, s-au interesat cât puiet a rezultat, în rest nimic.

Dacă ar fi susținut un program, cu tehnologia și cunoștințele pe care le avem aici, s-ar putea face ceva. Cei de la Caraș, unde au fost redistribuite o parte din lostrițele de la Brădișor, s-au arătat interesați de o colaborare cu noi. Dacă dânșii mă solicită, eu le dau tot concursul. Indiferent dacă ies la pensie vreau să facem ceva util pentru apele noastre din țară. E păcat de materialul biologic pe care-l avem aici și la Caraș... am putea să producem câteva zeci de mii de exemplare pe an.