Matching the Hatch - Ernest G. Schwiebert, 1955

Stacks Image 6644
Stacks Image 6648
Ernest George Schwiebert s-a născut la Chicago pe 5 iunie 1931. De profesie arhitect, pasiunea sa pentru pescuit și cărțile publicate l-au făcut unul dintre cei mai apreciați autori din a doua jumătate a secolului XX. A fost unul dintre pionierii mișcării ecologice conservaționiste, membru fondator al Trout Unlimited.

În 1955 publică
Matching the Hatch, lucrare ce impresionează prin abilitatea autorului de a sistematiza informațiile entomologice și de a le transpune într-un limbaj plăcut și atractiv muscarilor. Devine biblia multor generații, de pescari fiind și astăzi una dintre cele mai citite lucrări din domeniu.

Mi-au atras atenția câteva pagini de la începutul cărții unde găsim o tipologie a diferitelor tipuri de atacuri ale păstrăvului asupra insectelor. Clasificarea modurilor în care păstrăvul se ridică după insecte pare una dintre cele mai originale, complete și folositoare descrieri din literatura pescuitului la muscă.
[...]

Faptul că păstrăvul se ridică în mod vizibil după anumite insecte poate fi folosit în dezavantajul său. Sunt câteva tipuri de ridicări de bază care pot fi folosite de un pescar atent pentru a afla ce face peștele. Cineva familiarizat cu aceste ridicări economisește mult timp ce altfel ar fi pierdut cu diverse încercări. Toți știm că o ridicare este o perturbație vizibilă a luciului de apă făcută de un păstrăv care se hrănește.


[...]

Multe speculații s-au făcut de către pescari cu privire la motivația ridicării. Zece înclinații diferite întâlnite la oameni au fost extrapolate la păstrăv și nu pare exagerat să atribui ridicarea nevoii de hrană și curiozității. Asemenea discuții nu pot ajunge la o concluzie certă, dar pot conduce la ipoteze interesante.

Faptul important este că păstrăvul se ridică; motivația pentru care se ridică pare nesemnificativă, dacă ne gândim la această realitate norocoasă. Noi știm că păstrăvul ia o imitație în perioada în care mănâncă activ și sunt puține îndoieli că aceasta nu s-ar datora nevoii de hrană. Dar uneori se ridică și când nu se hrănește activ. Nu putem ști dacă ridicarea are drept cauză foamea sau curiozitatea. Probabil că s-ar ridica și dacă avea loc o eclozare.

Ridicarea cu aspirație este comună pentru păstrăvul mare aflat în ape mai liniștite. Este însoțită de un sunet, un sorbit specific, ce lasă adesea în urmă una sau mai multe bule. Ridicarea vizează de obicei o insectă care se odihnește pe sau în pelicula apei. Bulele ne spun despre ce a fost vorba. În ridicarea cu aspirație bulele sunt eliminate prin branhiile păstrăvului și provin din eliberarea aerului ce a fost absorbit odată cu insecta. Dacă apar bule în unda ridicării cu aspirație, atunci nu este exclus ca insecta luată să fi stat pe pelicula apei.

Ridicarea cu adâncitură este comună pentru lacuri și suprafețe plate. Constă într-un inel mic, liniștit, pe apă și a vizat de obicei o insectă foarte mică sau anumite specii aflate în ultimul stadiu de viață. Ridicarea cu adâncitură este calmă și fără grabă, ascunzând adesea un pește foarte mare.

Cavitatea unui vârtej este adesea interpretată greșit ca fiind o ridicare cu adâncitură, dar vârtejul este cauzat de un păstrăv care prinde mici insecte la câțiva centimetri sub suprafață. Acesta perturbă luciul ușor, câteva momente după ridicarea propriu-zisă, deoarece există o perioadă de timp între întoarcerea peștelui și apariția vârtejului.

Ridicarea cu vârtej este ușor observabilă și adesea însoțită de un sunet, dat fiind entuziasmul cu care este executată. Vârtejul este cauzat de prinderea unei insecte aproape de suprafață, urmat de reîntoarecerea la poziția anterioară din curent. Ridicarea cu vârtej poate fi după nimfe sau insecte mature și vizează de obicei o insectă activă, mai degrabă decât una nemișcată, dusă de curent. Din nou, bulele ne spun dacă prada a fost o insectă tocmai eclozată sau o nimfă ce se zbătea.

Ridicarea cu proeminență are loc după hrana situată chiar sub suprafața apei, dar este complet diferită de ridicarea cu vârtej. În vreme ce vârtejul este provocat de întoarcerea laterală a peștelui sub suprafață, ridicarea cu proeminență se datorează arcuirii spatelui. Păstrăvul nu sparge des pelicula apei cu capul, ci aripioara dorsală și coada se arată uneori deasupra. Peștele care se ridică în acest fel pare că se rostogolește agale peste niște obstacole subacvatice precum un cal ce face o săritură.

Ridicarea cu cap și coadă este o ridicare de suprafață, aproape similară cu cea precedentă. Este comună peștilor mari și constă în spargerea apei cu capul, spatele și coada într-o succesiune rapidă. Mișcarea este completată de ceea ce Ray Bergman pe bună dreptate numește „ridicarea de satisfacție în rafinata sa carte Trout. Există o ușoară mișcare de satisfacție a cozii în timp ce peștele se scufundă către locul său de hrănire din curent. Nu este o ridicare obișnuită, excepție făcând marile lacuri din Vest, acolo unde sunt încă pești mari într-un număr satisfăcător.

Ridicarea tăiată apare când avem insecte ce dau din aripi sau fug. De asemenea, o întâlnim pe o vreme cu vânt atunci când peștele este obligat să prindă rapid insectele care sunt suflate pe suprafața apei. Putem vedea frecvent o ridicare tăiată în ape repezi când o eclozare a insectelor mari stârnește pofta de mâncare a păstăvului.

Ridicarea săltată vizează insectele care zboară, cele care atunci au eclozat din apă sau cele care tocmai au atins suprafața apei pentru a-și depune ouăle. Păstrăvul care se comportă astfel se prinde greu, deoarece este dificil de imitat zborul cu o muscă artificială. Pe celebrul râu Lauterach din sudul Germaniei au loc în fiecare sezon eclozarea și zborul de împerechere a unor muște de mai mari. Eclozează și zboară formând adevărați nori de insecte, iar sezonul când sunt prezente pe apă se numește Sprungzeit.

În germană înseamnă „vremea salturilor”. Cea mai bună metodă pe care am găsit-o pentru a prinde indigenii ce sar a fost să arunc repede musca după o ridicare în care peștele a prins o insectă. De obicei, păstrăvul sărea din nou la imitația care se așeza pe apă sau chiar atunci când atingea apa. Acest vicleșug l-am aflat de la bătrânul paznic al râului care a pescuit cu mine și am folosit-o de atunci cu mult succes pe apele din America.

Ridicarea cozii apare doar în apă mică și este specifică păstrăvului care caută pe fundul apei nimfe sau larve. În asemenea momente coada sparge pelicula apei producând perturbații evidente. Adesea păstrăvul dislocă hrana prin mișcarea cozii după care înoată rapid în aval pentru a prinde larvele. În acest moment o nimfă artificială poate fi plasată în curentul care duce insectele. Păstrăvul care scurmă nu este ușor de prins cu o uscată, dar câteodată o imitație apetisantă de tip păianjen sau variante îi vor atrage atenția.

Ridicarea de investigare este prima dintr-o serie de refuzuri pe care ar trebui să le luăm în calcul. Este specifică păstrăvului mare în ape calme. Peștele se ridică la muscă și stă precaut sub ea, în curent. Dacă nu ați pățit așa ceva cu un pește mare, nu puteți ști cât este de frustant. Două lucruri se pot întâmpla după refuz: peștele se poate duce la locul său inițial sau poate porni către acesta, dar se întoarce brusc și apucă ferm imitația.

Ridicarea flash are loc sub imitația care plutește sau sub o muscă udă care este recuperată. Arată interesul față de muscă. Nu avem vreo perturbație a luciului, ci doar o mică strălucire în apă provocată de întoarcerea păstrăvului. Trebuie să lasăm un astfel de pește să se odihnească și apoi să încercăm cu același model de muscă, dar mai mică. Ridicarea flash la imitațiile de tip spiders sau variante este obișnuită, iar aceste muște și-au câștigat numele de căutătoare de pești. Adesea pot fi localizați păstrăvi mari în acest fel.

Ridicarea plescăită la imitații de tip spiders și variante este, de asemenea, comună, dar mulți pescari o confundă adesea cu o ridicare fermă. Constă într-o plescăitură fără tragere de inimă, iar rezultatul este un pește ratat. Chiar și un pescar mediu nu ratează de multe ori un păstrăv, dacă acesta este decis să ia musca. Ridicarea plescăită arată un interes mai mare decât în cazul ridicării flash. Adesea înseamnă că musca este mai degrabă apropiată de ceea ce ar trebui să fie ca model, mărime și culoare. Păstrăvul care se hrănește cu nimfe răspunde în acest fel la muștele uscate și merită să încercăm cu o nimfă la un pește care se ridică astfel.

Există o altă ridicare ce se află între cea flash și cea plescăită. Este ridicarea falsă sau fausse montée, așa cum a numit-o G.E.M. Skues. Este o urcare către imitație, urmată de o retragere rapidă și alarmată către locul inițial de hrănire. Această retragere înspăimântată duce frecvent la apariția unui vârtej la suprafață; poate fi greșit intrepretată ca o ridicare, dacă lumina cade astfel încât putem vedea doar suprafața apei. Dacă este un pește frumos, merită să-l lăsăm un timp să se liniștească.

Toate aceste acțiuni diferite ale păstrăvului care se hrănește pot fi folosite pentru a afla ce imitații și ce metode ar trebui să fie folosite pentru un anumit pește. Observarea tipului de ridicare este de neprețuit pentru pescarul care lansează către un anumit pește...

[...]