Flymph - legarea corpului

Stacks Image 6744
Păstrăvul vede nimfa sau pupa de trichoptera ieșind din învelișul său în momentul în care există o peliculă de aer sub această carcasă ce creează o subtilă tentă translucidă. Aripile au un strat hidrofug sau rezistent la apă ceea ce formează o peliculă de aer sau mici bule de aer pe acestea. În momentul în care știi ce dorește să imite o muscă artificială și cum vrei să evolueze în apă, atunci realizezi mai bine de ce flymphs-urile sunt legate într-un anumit fel.

The Art of Tying the Wet Fly and Fishing the Flymph - 1971

Stacks Image 6746
Termenul flymph - compus din fly și nymph - se referă la imitația ce reprezintă insecta care trece de la stadiul de nimfă la cel de adult. A fost introdus în 1971, cu ocazia reeditării cărții The Art of Tying the Wet Fly and Fishing the Flymph semnată de James Leisenring și Vernon Pete Hidy.

Insecta aflată în acest moment al evoluției sale prezintă câteva caracteristici care sunt de dorit să fie reproduse de către imitație; corpul de o anumită culoare are pe deasupra un exoschelet translucid, între acestea observându-se mici acumulări de lichid transparent - în mod greșit considerate bule de aer. Avem un joc de lumină și nuanțe, plus mișcările specifice insectei ce se îndreaptă spre suprafața apei pentru a trece la stadiul de adult. Este cel mai vulnerabil moment, de care peștii profită din plin.
Stacks Image 6750
Prin modul lor de construire, corpurile muștelor flymph imită cel mai bine trăsăturile insectei. Există un mic dispozitiv de lemn, inventat de Richard Clark, ce ne facilitează lucrul la acestea.
Pe de o parte, corpurile rezultate au un aspect țepos, textură ce permite ca la intrarea în apă firele de păr scurte să rețină mici bule de aer care imită lichidul dintre exoschelet și corpul insectei, pe de altă parte ața de montaj se vede printre firele de păr, ceea ce reproduce bine jocul dintre culoarea corpului și cea a învelișului exterior.
Stacks Image 6771
Stacks Image 6769
Stacks Image 6756
Când legăm imitația, corpul se montează pe tijă de la curbură spre ochi. Nu se lestează, se pot pune doar câteva spire de fir metalic. Gulerul se alege în funcție de curentul apei în care pescuim: dacă este un curent slab, se folosește o pană moale, cum e cea de găină, potârniche, graur, rață etc., dacă pescuim într-un curent puternic, folosim o pană de cocoș sau combinații între o pană moale și una tare.
Stacks Image 6773
Stacks Image 6775
Stacks Image 6777
Musca flymph poate fi pescuită ca uscată, lansată în amonte, iar în momentul în care curentul o aduce în dreptul nostru, poate fi scufundată printr-o mișcare scurtă din vârful lansetei și pescuită în aval ca muscă udă.

Stacks Image 6766
O metodă specifică pentru pescuitul acestor muște este cea concepută de James Leisenring - Leisenring Lift. Acest stil de prezentare presupune plasarea muștelor în aval, în curent sau chiar la marginea curentului. O mică „smucitură”, după poziționarea imitațiilor pe apă, asigură intrarea lor în curent.

Mișcarea liberă a muștelor în curentul de apă este esențială și este asigurată prin poziționarea liniei și a vârfului lansetei pe măsură ce acestea evoluează în apă. Este foarte important controlul liniei, dar trebuie să fim atenți să nu influențăm evoluția muștelor prin tensionarea acesteia.

În momentul în care musca se apropie de locul în care presupunem că se află peștele, stopăm mișcarea lansetei. Linia se tensionează, iar sub presiunea apei musca începe să se ridice. Gulerul din fibre moi și dubbing-ul din păr încep să vibreze, în vreme ce imitația se ridică spre suprafața apei și prezintă același comportament ca al unei nimfe în ascensiune ce se ferește de un păstrăv.
Stacks Image 6779