Muște contrafăcute

muste_contraf350

Pe 7 septembrie 1663, un anume Pierre Jeute a fost condamnat la plata unei amenzi de 3 florini „pentru că, în fiecare zi, l-a trimis pe fiul său să pescuiască folosind muște contrafăcute și pentru că, astfel, a golit râul, luând în fiecare zi peste 10 livre de păstrăvi.” Documentul se află în arhiva orașului La Roche–en-Ardenne, așezare aflată de-a lungul râului Ourthe, atestată încă din perioada neolitică.


Citește mai mult...

Musca galbenă

1mai2017_04 copy
Mai. Musca galbenă. Corpul din lână galbenă: aripile din pană de cocoș roșu & de rață vopsită galben.” - The Treatyse of Fishing with an Angle, 1496

Descrierea muștei galbene apare în Tratatul de pescuit cu undița publicat în 1496 de Wynkyn de Worde și ulterior atribuit autoarei - cel mai probabil, fictive - Dame Juliana Berners. Alături de alte stiluri și metode de pescuit, sunt prezentate sumar 12 muște, fără multe detalii despre modul de legare sau de prezentare, formulând doar recomandări privind utilizarea lor în diferite luni ale anului. Tratatul a fost tipărit ca o completare la cea de-a doua ediție a popularei lucrări despre vânătoare Book of St Albans. Dacă inițial textul a fost văzut ca izvor al literaturii de acest gen, ulterior s-a revenit la considerarea sa ca primă scriere britanică păstrată despre pescuitul la muscă.

Singura certitudine este că Tratatul a fost scris la începutul secolului al XV-lea, fragmente ale manuscrisului existând astăzi la Yale și Oxford. În rest, nu se cunoaște autorul sau, după unii cercetători, autorii acestuia și nici dacă textul a luat naștere de-a lungul secolelor, cunoscută fiind practica de a retranscrie manuscrise și a adăuga fragmente noi sau ale altor autori - merită subliniat faptul că paragraful de deschidere referitor la Solomon este identic cu cel din lucrarea Flos Medicinæ din secolul al XII-lea.
Citește mai mult...

„Nu s-a întîmplat nimic...” - Oare?!

secuieu2016_mic
Septembrie 2016 este ultima lună în care Secuieul va mai fi o apă cu pești. Lovitura finală este amputerea râului pe o lungime de 6 km. Apa va începe să curgă prin conducta noii microhidrocentrale situată la confluența cu Gurghiul, albia se va transforma într-o serie de mici băltoace colmatate. Câteva salmonide vor mai încerca probabil să urce și în această toamnă pentru a depune icre... malchance!

De-a lungul Secuieului vedeai tăblițe pe care scria „Pescuitul interzis! Zonă de protecție și refacere.” Mai lipsea un rând „Permisă construirea de microhidrocentrale”. Dar unii l-au completat prin semnăturile și avizele emise de instituțiile responsabile, plus câțiva specialiști cocliți de foame. Lucrările au început în această primăvară cu rapiditate și în deplină discreție. Probabil că și în legalitate, pentru că din toate aprobările transpar sforțările de a evidenția respectarea procedurilor. Un sofism grețos ai cărui autori nici măcar nu au avut bunul simț de a scrie corect denumirea acestei ape.

Am reușit să distrugem una dintre cele mai frumoase ape, cu o semnificativă relevanță culturală. Nu mă așteptam la notorietatea sau la programele de protecție ale râurilor din North Devon, urmare a cărților Tarka the Otter și Sallar the Salmon semnate de Henry Williamson. Speram însă ca scrierile lui Ionel Pop să fie suficiente pentru a ne face să ne apropiem de Secuieu cu o minimă deferență.



Citește mai mult...

„Il faut d'abord durer”

pilar copy

„Il faut d'abord durer” îi plăcea lui Hemingway să spună despre viață, iar cei care au pescuit cu el relatează că folosea același motto și pentru lupta cu exemplarele capitale de pești marini.

Este binecunoscută pasiunea acestuia pentru pescuitul în mare, sunt de notorietate fotografiile sale pe nava Pilar, alături de un marlin sau ton gigant. A pescuit și a scris despre pescuit, iar, dincolo de aspectele literare, din operele sale transpar cu claritate experiența și cunoștințele în ceea ce privește pescuitul. De altfel, fără acestea este aproape imposibil să-ți imaginezi că pot fi scrise „Islands in the Stream” sau „The Old Man and the Sea”.


Citește mai mult...

Lipanul de la Apahida

Collection1
A fost odată ca niciodată... pe vremea aceea lipanul putea fi întâlnit la altitudini de 300 de metri, iar în amonte, la numai câțiva zeci de kilometri, găseai păstrăvi. Muzeul Zoologic Cluj deținea (cf. P. Bănărescu, 1968) un lipan pescuit la sfârșitul secolului XIX pe Someșul Mic în zona localității Apahida, 15 km în aval de Cluj. Din alte surse sunt confirmate zone similare de răspândire a lipanului la altitudini mici: pe Argeș până la conflența cu Vâlsanul, de asemenea pe Bistrița, Suceava sau Moldova.

La începutul anilor '60 se constată fenomenul retragerii în amonte a salmonidelor, în paralel cu urcarea peștilor albi din zona de câmpie și de deal. Înainte de începerea construcțiilor hidroenergetice de pe Someșul Mic,
Lipanul de la Apahida mai putea fi întâlnit în zona Florești, circa 28 de km în amonte, confratele lui de pe Argeș urcase 30 de km în amonte de confluența cu Vâlsanul, iar pe Bistrița până la Iacobeni și pe Dorna până la Floreni lipanul aproape dispăruse, locul acestuia fiind luat de scobar. Retragerea salmonidelor în amonte era sinonimă cu restrângerea ariei lor de răspândire, deoarece doar limita din aval a zonei salmonidelor urca, în timp ce limita superioară se menținea. Lipanii nu urcau în zonele de rîu unde înainte trăiau doar păstrăvii, și nici aceștia din urmă nu puteau fi întâlniți dincolo de limita superioară a zonei lor.


Citește mai mult...

Prima muscă sau A pescuit Traian în Dacia?

Herculane_mic
Am aflat din auzite despre un mod de a prinde pește de acest fel în”... regiunea Băilor Herculane. Valea Cernei este bogată în scobari ce trăiesc pe fundul apelor reci, limpezi și cu patul tare. Adesea putem observa pe suprafața pietrelor acoperite cu alge unele mici zone pătrate, de mărimea deschizăturii gurii scobarului, de unde acestea au fost efectiv rase. Scobarii au o conformație specială a gurii și a maxilarelor ce le permite să apuce algele și să le reteze foarte aproape de suprafața pe care acestea au crescut. Un astfel de tip de hrană este important atât pentru valoarea nutritivă intrinsecă, dar mai ales pentru diferitele micro-organisme, viermișori și insecte prezente pe filamentele algelor. Vara, localnicii din zonă recoltează de pe pietre algele pe care le usucă la umbră și în curent de aer ușor. Din lunile de iarnă și până la începutul primăverii, când pietrele sunt curate, pescarii folosesc aceste alge uscate. Ele sunt prinse în mici smocuri de tija cârligului și sunt folosite ca momeală. Deși este puțin cunoscută și practicată, cele mai bune rezultate la prinderea scobarului în această perioadă sunt obținute prin metoda prezentată mai sus.


Citește mai mult...