Dilema lui Juan Roig

juanroig2

Juan Roig Monserrat se inițiază în tainele pescuitului de la o vârstă fragedă alături de veteranii litoralului mediteraneean, urmând ca în tinerețe să se familiarizeze cu râurile și lacurile din interiorul Spaniei. Cunoașterea acestui sport s-a dezvoltat de-a lungul anilor, culminând cu înființarea unui laborator de cercetări piscicole. A scris zeci de cărți dedicate diverselor stiluri de pescuit și a colaborat cu reviste de specialitate, fiind recunoscut ca o personalitate importantă a literaturii iberice din acest domeniu, de la mijlocul secolului al XX-lea.

Este extrem de interesant un fragment din El Grand Libro de la Pesca de lá Trucha, în care autorul face o elegantă expunere de argumente care, formalizată logic, are structura unei dileme: date fiind premisele enunțate, concluzia ne relevă contradicția dintre perioada de prohibiție și sezonul de pescuit, căci, parafrazându-l pe Juan Roig, pentru un sector de râu este indiferent când prindem un reproducător apt de a depune icre și de a face repopularea.

Referitor la reproducere și la stadiul maturizării păstrăvului raportate la sezonul de pescuit al salmonidelor apar foarte multe contradicții, dat fiind că este dificil de indicat perioada cea mai propice pentru pescuit…

Deoarece maturizarea păstrăvului la începutul lui august intră în stadiul cinci, respectiv gonadele femelelor sunt pline de icre care se vor dezvolta până în momentul depunerii (stadiul șapte), capturarea exemplarelor mai mari de 20 cm reprezintă un prejudiciu pentru râu. Aceasta constituie o problemă pentru pescar în sensul că, dacă se stabilește prohibiția începând cu jumătatea lui iulie (ceea ce ar fi cel mai rezonabil), atunci sezonul de pescuit ar fi extrem de scurt. Pe de altă parte, în ceea ce privește păstrăvii apți de a depune icre și de a face repopularea apelor dintr-o anumită zonă, este indiferent dacă sunt prinși în iunie, iulie sau august, pentru că astfel se reduce numărul reproducătorilor. Care este soluția acestei probleme? Este marea dilemă cu care se confruntă experții ce conduc destinele pescuitului și care, în cele mai multe cazuri, nu sunt pescari de păstrăvi.

A) Reducerea duratei sezonului de pescuit? În Spania dezghețul are loc de la mijlocul lunii mai și până la sfârșitul lunii iunie, perioadă în care râurile prezintă condiții defavorabile pentru pescar. De la sfârșitul lui iunie la mijlocul lui august apele sunt mai cristaline, deoarece râul se alimentează din pâraie și din topirea lentă a zăpezii de pe munți. În această perioadă numărul pescarilor crește datorită condițiilor climaterice și a vacanțelor estivale. Toate acestea duc la creșterea capturilor exemplarelor apte de reproducere. De aceea, reducerea duratei sezonului de pescuit îl prejudiciază pe pescar, ale cărui posibilități sunt diminuate.

B) Reducerea dimensiunii peștilor capturați? Ținând cont de faptul că maturizarea păstrăvului are loc din stadiul cinci, iar adulții sunt cei mai buni reproducători, capturarea peștilor care nu sunt la măsură nu poate să cauzeze decât o diminuare a numărului de exemplare care vor reuși să supraviețuiască îndeajuns ca să devină păstrăvi apți de reproducere. Pe de altă parte, în cele mai multe cazuri, repopularea se efectuează cu pești de talie mică și, cu toate că numărul exemplarelor din râu crește, aceștia sunt victime ale pescarilor, pentru că nu toți sunt suficient de cinstiți ca să respecte legea pescuitului. Înțeleg că e foarte dificil să devii propriul tău cenzor. De exemplu, un pescar ce în timpul zilei a prins doar exemplare sub dimensiunea minimă și a obosit să tot arunce în râu păstrăvii, ajunge într-un moment în care, în fața temerii de a se întoarce acasă fără nici un pește, ascunde în sac o parte din aceste exemplare, înșelând vigilența paznicilor și expunându-se sancțiunilor. Este o altă soluție ineficace, pentru că, dacă era vorba doar de un singur pescar, s-ar fi putut admite, dar sunt foarte mulți cei care pescuiesc.

C) Selecția indivizilor adulți? Este o soluție la fel de ineficace. Cine va arunca în râu un pește de o livră după ce toată ziua nu a prins nimic?!

Singura soluție rezonabilă este interdicția parțială. Să se indice în fiecare an o porțiune de râu care este închisă pescarilor, iar populația salmonicolă se va putea recupera și repopularea se va efectua pe cale naturală. Aceasta va permite ca păstrăvii tineri să devină indivizi adulți […]. Este convenabil și pentru pescar, dacă în restul anului râul poate fi pescuit, dar cu respectarea porțiunii interzise, pentru propriul său beneficiu. Pe de altă parte, se pot captura păstrăvii de mari dimensiuni care dăunează râului, dar sunt și sunt cei mai râvniți de către pescari. Este o soluție (o simplă opinie) care merită să fie studiată.

dljrmpt_01

Fragmentul este reluat sub diferite forme în lucrările publicate de Juan Roig, însă raționamentul este formulat de acesta în anii ‘50, perioadă în care sistemul catch&release, ce ar putea fi considerat aici din punct de vedere formal ca o soluție de evitare a dilemei, era departe de a fi acceptat sau promovat. Însă, chiar și această încercare de trecere printre coarnele dilemei, ce inevitabil implică anumite probleme și ridică câteva semne de întrebare, nu diminuează cu nimic validitatea raționamentului lui Roig.

Juan Roig, pescar complet și bun cunoscător al factorilor ce influențează apele și peștii, este departe de a considera soluția interdicției totale a pescuitului pe o anumită porțiune de râu ca fiind suficientă:

dljrmpt_03

Adevărul este că, până acum, râurile au fost lăsate la mila destinului, iar de cele care au fost repopulate cu păstrăvi din crescătorie nu s-a îngrijit nimeni, fiind lăsate la voia pescarilor.

Se spune ‘faci legea, faci capcana’… dar nu se va întâmpla așa ceva până când nu va exista un responsabil care se va dedica exclusiv îngrijirii râurilor și se va preocupa de gradul de poluare al apelor, prin aplicarea legii celor care cauzează poluarea și urmărind repopularea râurilor.

Turismul, construirea de fabrici și urbanizarea în zonele râurilor care au păstrăvi se numără printre principalale cauze ale contaminării râurilor. Pe de altă parte, creșterea numărului pescarilor experimentați duce la prezența pe malurile râului a unei continue peregrinări ce sperie peștii care rămân ascunși pentru mult timp în refugiile lor fără a da semne de viață. De asemenea, hibridizarea are drept consecință faptul că păstrăvul își pierde instinctul sălbatic și o parte din caracterul său.

dljrmpt_00